De când au divorţat, Bianca şi Victor au avut nenumărate tentative de a-şi repune relaţia pe linia de plutire. Dar parcă toate au fost sortite eşecului: ba greşea ea, ba călca el strâmb, ba era linişte trei zile, ba haos şi uşi trântite în spate în următoarele.
Cert este că întreaga poveste a fost guvernată de semnul instabilităţii, iar suişurile şi coborâşurile au fost atât de multe, încât au început să erodeze sentimentele despre care amândoi au spus că au supravieţuit aventurii Biancăi cu Cristea la Paris. În ultimele luni, aceasta a fost văzută tot mai abătută, iar el, veşnic preocupat de orice altceva decât de iubita lui.
Aventurile lui i-au ajuns la urechi
Zvonurile că Victor şi-a luat lucrurile de la ea şi a părăsit-o, dar şi cele că s-a întors în apartamentul blondei s-au succedat cu o repeziciune incredibilă, părând trase la indigo. Şi, de parcă haosul nu era suficient de mare, Bianca a acceptat să ia masa cu “Prinţul”, fapt ce a stârnit un nou val de reproşuri venite din partea lui Victor.
Surse apropiate cuplului (sau fostului cuplu) susţin chiar că Slav ar fi călcat strâmb de mai multe ori, dar mai discret decât partenera lui, şi că totul ar fi ajuns la urechile ei. Aflată, se pare, într- o ultimă tentativă de a consolida relaţia cu Victor, Bianca a clacat. Ieri, blonda a apelat la ajutor specializat. Aceasta şi-a făcut programare la un cabinet din centrul Capitalei, pentru a începe terapia cu un psiholog.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!