Viața la Paris a modelului senior Rodica Paleologue, românca despre care copiii din cartier scriu compuneri: “Sunt contesa străzii Daguerre!”

Rodica Paleologue are o poveste de viață fascinantă. Deportată în Bărăgan, cu familia, a fost, practic, un copil – deținut politic. Cu toate acestea, spune azi că nu trebuie culpabilizat nimeni pentru cele întâmplate.

“Istoria ne-a mutat într-o altă realitate și trebuia să ne adaptăm. Opreliștile veneau dintr-un context istoric”, explică ea. A plecat din România în urmă cu 30 de ani și a studiat la Sorbona. Cunoaște nu mai puțin de nouă limbi străine și a lucrat ani buni la faimosul Muzeu Luvru, apoi la Biblioteca Națională a Franței.

Întâlnirea cu lumea modei, cu marile case Channel sau Givenchy

În urmă cu câțiva ani, a cunoscut o tânără pe care a descris-o  ca fiind perfectă și pe care a dus-o la o agenție. Directorul agenției a fost însă fascinat nu de tânără, ci de ea! Astfel, a devenit model senior și o atracție pentru întreaga lume a modei și nu numai.

Mamă a trei copii, Rodica Paleologue trăiește în cartierul Montparnasse din Paris și e la fel de elegantă și rafinată indiferent ce face. “Am avut și eu parte de mici răutăți din partea femeilor, mai ales în Franța. Frumusețea, reușita și faptul de a fi diferit sunt calități cu două tăișuri. Eu m-am luptat să-mi fac frumusețea inteligentă, pentru că frumusețea nu e de ajuns”, mai spune modelul. “Într-o zi veneam spre casă, pe strada Daguerre din Montparnasse și de la masa unui restaurant a țâșnit, s-a proțăpit în fața mea un copil de zece ani. M-a întrebat: E adevărat că sunteți contesa străzii Daguerre? Nu am vrut să-l dezamăgesc. I-am zis Da, sunt. Și chiar sunt la Dame Blanche – care este un fel de zână în folclorul copiilor francezi, o zână care îi oprește de la rele. Ah, știam noi! mi-a spus băiatul. Facem la școală o compunere despre dumneavoastră!, a mai spus copilul” – a împărtășit Rodica Paleologue una dintre experiențele care au făcut-o fericită.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

Viața la Paris a modelului senior Rodica Paleologue, românca despre care copiii din cartier scriu compuneri: “Sunt contesa străzii Daguerre!”

”Rafinamentul l-am și dobândit, l-am și construit”

Ajunsă în România după 30 de ani, Rodica Paleologue spune că e impresionată de originalitatea româncelor, de faptul că își poartă culorile, încălțămintea și părul fiecare în stilul ei. “Am descoperit aici multe suflete frumoase. Să știți că frumusețea nu ține de aspectul fizic, ci se dezvoltă prin interactivitate. Exemplele negative nu ajută la nimic, așa cum nu ajută să fim atât de necruțătoare cu noi. Și …naivitatea nu a ucis pe nimeni!”, a completat ea.

Are destule amintiri din copilărie, cum ar fi aceea că nu a avut nicio rochie până la 20 de ani și că iubea uniforma de școală, mai ales că în fiecare an era nouă.

Viața la Paris a modelului senior Rodica Paleologue, românca despre care copiii din cartier scriu compuneri: “Sunt contesa străzii Daguerre!”

Rafinamentul a venit din dorința de a mă îmbrăca și a trebuit să îl descopăr cumva din cauza lipsurilor. La deportare fiecare și-a luat cu el hainele de sărbătoare, dar nu din alt motiv ci pentru că erau noi și țineau mai mult. Oamenii nu știau unde vor ajunge, poate în Siberia. Eu îmi făceam singură rochii. Așa am înțeles ce e bine pentru mine. Rafinamentul l-am și dobândit. Consider că mi l-am construit de mică”, povestește modelul senior. Ea și-a încheiat conferința cu un sfat adresat tinerelor care o ascultă și care nu sunt puține: “pe fruntea noastră nu scrie o cifră, ci cine suntem și ce putem deveni”.

Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale
Recomandări
Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale

CITEȘTE ȘI

REPORTAJ / Mărioara Mihăilă, centenara nostalgică după Turnul Eiffel și rochia de voal. ”Duc greu în spate cei 100 de ani” – VIDEO

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI