Se bucură acum de celebritate, însă în urmă cu ani se lupta pentru un trai mai bun. Andi Constantin a dezvăluit că în adolescență era frustrat, voia să aibă mai mulți bani, să își permită să-și cumpere tot ce își dorea.
Nu a stat cu mâinile în sân, ci a muncit, uneori chiar și 12 ore pe zi. Spăla podele, geamuri, mătura curțile oamenilor, totul pentru a câștiga bani.
„Am avut câteva frustrări din cauza lipsei banilor, dar de fiecare dată aceste lipsuri mă făceau să fiu și mai disciplinat, și mai determinat să reușesc.
Am avut și câte două joburi în același timp, munceam 12 ore pe zi, eram tot timpul plecat de acasă, munceam și sâmbăta. Am spălat și podele, am spălat și geamuri, am dat și cu mătura prin curțile oamenilor, totul pentru a avea o stabilitate financiară. Poate mi-am „amânat niște visuri pe ici, pe colo, însă acum pot fi recunoscător că am ajuns în locul în care am vrut”, a dezvăluit Andi Constantin pentru viva.ro.
În cadrul emisiunii „Burlacul” de la Antena 1, acesta a dezvăluit că acum câțiva ani a făcut și videochat. Descrie acea perioadă ca pe o etapă grea, poate cea mai grea din viața sa de până acum.
„Perioada în care am făcut videochat a fost o etapă grea din viața mea. Atunci am realizat că în viață lucrurile nu merg întotdeauna așa cum ai sperat, iar atunci când ești vulnerabil, riscul de a lua decizii greșite, care te vor afecta mai devreme sau mai târziu, e mai mare”.
Andi Constantin nu și-a uitat trecutul, dar acum e mulțumit de persoana sa, de omul care e astăzi și de drumul pe care l-a ales.
„Am încetat să îmi mai plâng de milă de mult, așa că nu am să încep cu asta acum. Pot spune că, indiferent de natura experiențelor din trecutul nostru, ele ne formează și ne fac oamenii de astăzi. Iar dacă eu sunt fericit cu cine devine Andi, atunci sunt recunoscător pentru toate momentele bune, dar, mai ales, pentru cele grele”, a mai spus el pentru sursa menționată mai sus.
Emisiunea „Burlacul” este în fiecare zi de joi, la Antena 1.