Cosmin Savu se numără printre acei jurnaliști pentru care meseria înseamnă totul și, chiar dacă are parte și pe evenimente nu tocmai plăcute în timpul anchetelor pentru reportaje, nu poate să se detașeze de subiectele lui, spre disperarea apropiaților.

Viața lui Cosmin Savu din spatele investigațiilor periculoase. „Doar când sunt cu fiica mea reușesc să mă duc în lumea ei”

„S-au întâmplat de-a lungul timpului să primesc și amenințări. Îmi amintesc acum de un personaj celebru, care acum este și un mare consilier în politică, Miron Mitrea, care a ieșit o dată după mine și mi-a zis: „copile, ai grijă pe unde calci”. Eram în Palatul Parlamentului să ne înțelegem. Au exista genul ăsta de amenințări. Cele mai multe sunt pe teren. Am fost reținut în Sudan, acum m-am întors din Africa și am avut zile în care mă întrebam dacă mă reîntorc sau nu acasă”, ne-a declarat Cosmin, mărturisindu-ne că de-a lungul timpului a învățat totuși să-și pună bariere atunci când pornește în căutarea unui subiect. „Nu suntem nebuni, suntem sănătoși la cap, de aceea avem și noi frici și avem și limite și ne dăm seama până unde putem întinde și în anumite zone din astea unde-ți fug picioare. Adică încercăm să fim rezonabili și să avem bun simț”.

Donald Trump a câștigat alegerile și este, din nou, președintele Statelor Unite ale Americii
Recomandări
Donald Trump a câștigat alegerile și este, din nou, președintele Statelor Unite ale Americii
Viața lui Cosmin Savu din spatele investigațiilor periculoase. „Doar când sunt cu fiica mea reușesc să mă duc în lumea ei”

Prietenii își dau ochii peste cap când începe să le vorbească

Singurele momente când poate să se detașeze complet de tot ce implică munca lui de jurnalist este doar atunci când este în compania fiicei sale. „Momentul de mai puternic de detașare este când stau cu fiica mea. Are 10 ani. Când sunt cu ea reușesc să mă duc în lumea ei și să nu-i duc lumea mea în copilărie”, ne-a mai declarat Cosmin, completând că nu același lucru se întâmplă și când iese cu prietenii la bere, aceștia fiind deja exasperați de anchetele lui. „Ies cu prietenii la bere și săracii de câte ori mă văd dau ochii peste cap și spun că iar încep cu anchetele mele. Noi suntem 24 de ore din 24 jurnaliști, nu suntem ca politicienii ăia care zic 8 ore. Așa că ar fi culmea să fiu altfel. Deci și la bere, și cu prietenii, și în redacție, sunt tot timpul jurnalist și încerc să arăt asta”, a mai spus jurnalistul de la „România, te iubesc!”.

VIDEO: Grigore Alexandru/ FOTO: Dumitru Angelescu

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Decizia luată de Putin imediat cum a aflat că Trump a câștigat alegerile. „O ţară neprietenoasă implicată direct în război”
Știrileprotv.ro
Decizia luată de Putin imediat cum a aflat că Trump a câștigat alegerile. „O ţară neprietenoasă implicată direct în război”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Țara din Europa adorată de cei care trec printr-o despărțire. Este aproape de România
FANATIK.RO
Țara din Europa adorată de cei care trec printr-o despărțire. Este aproape de România
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Mihaela Bilic recomandă silvoterapia. Ce înseamnă această tehnică
Financiarul.ro
Mihaela Bilic recomandă silvoterapia. Ce înseamnă această tehnică
Filmul crimei şocante din Voluntari. Chinezoaică, ucisă cu bestialitate de iubit deşi avea ordin de protecţie
Observatornews.ro
Filmul crimei şocante din Voluntari. Chinezoaică, ucisă cu bestialitate de iubit deşi avea ordin de protecţie
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI