A reușit să cucerească telespectatorii, însă puțini știu ce trecut ascunde concurentul. Alex Delea de la „Survivor România” nu a avut o viață roz, astfel că a fost nevoit să treacă prin multe dificultăți încă din copilărie. El a fost crescut de mama, mătușa și bunica sa, iar tatăl său nu a vrut să facă parte din viața lui.

„De mic copil, eram foarte timid. Am fost crescut de trei femei, de mama mea, de bunica mea și de mătușa mea. Pe parcursul vieții, maică-mea și mătușa mea au plecat, ca să am ce să mănânc, pentru că până la patru ani am cam… scârțâit așa… cu mâncarea, cu lumina în casă, cu toate nevoile pe care le are un om. Tata a ales să nu participe în viața mea”, a spus Alex Delea, relatează cancan.ro.

În vârstă de 25 de ani, Războinicul lucrează de la 17 ani în barul care a devenit afacere de familie din dorința de a-și ajuta mama. Alex Delea de la „Survivor România” s-a născut în Constanța, însă s-a mutat în Spania, mai exact în Costa Brava.

În emisiunea de la PRO TV, concurentul din echipa Războinicilor a povestit despre copilăria dificilă pe care a avut-o. „Țin minte că plângeam de foame, nu aveam absolut nimic de mâncare, eram cu toată familia în casă, eu plângeam și chiar nu aveau ce să îmi dea. Când aveam 4 ani, a venit tragedia, pentru că unchiul meu a încercat să facă tot posibilul să avem un trai mai bun, numai că nu a putut să facă asta, a decis să își ia viața, din păcate”, a spus emoționat Alex.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Alex Delea: „Efectiv bubui și îmi vine să sparg tot”

Războinicul a mărturisit că bunica sa suferă de una dintre cele mai severe afecțiuni psihiatrice. Alex Delea recunoaște că îi este greu uneori să își păstreze calmul, iar de multe ori sparge tot ce îi vine la mână.

„De foarte puține ori am fost scos din sărite. Dar când a fost să fie a fost din cauza lui mamaie, pentru că are schizofrenie, iar atunci când se îmbolnăvește și mai vorbește aiurea, efectiv bubui și îmi vine să sparg tot, ceea ce și fac câteodată când rămân singur”, a mai spus Alex Delea.

Urmărește-ne pe Google News