Vica Blochina nu se sfiește să-și arate în public tenul nemachiat, chiar dacă are 40 de ani. Cunoscuta blondă a postat pe rețelele de socializare o imagine neretușată în care apare în halat de baie.
Și pentru că tenul ei nu trădeză vârsta, iar naturalețea este întodeauna apreciată, Vica a primit sute de like-uri și multe complimente.
La 40 de ani, Vica Blochina are un trup de invidiat, fără pic de celulită sau vergeturi. Ea are grijă la stilul de viață și nu sare peste orele de sport, pentru a sfida trecerea timpului.
Totuși, prezentatoarea emisiunii „Vorbeşte lumea”, de la PRO TV, a vrut să fie și mai suplă, așa că a apelat la o alternativă blamată de unii, dar pe deplin îmbrăţişată de ea: acupunctura. A început să meargă „la înţepat” prin iarnă. Programul a debutat cu zece şedinţe făcute la foc continuu, care, ulterior, au fost rărite, ajungând în prezent la una pe săptămână. Deşi chiar şi ea a fost sceptică la început, Vica a reuşit să dea jos, în şapte luni, 15 kilograme.
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News