Originară din Lituania, Vica Blochina e stabilită în România de mai bine de 20 de ani. În tinerețe, aceasta a fost balerină la Clubul Melody din București, acolo unde l-a cunoscut pe Victor Pițurcă. Pe vremea aceea ea avea doar 20 de ani, iar el, 39 și era căsătorit. S-au îndrăgostit și au trăit o intensă poveste de iubire, timp de 16 ani ea i-a fost amantă. Acum 14 ani pe lume a venit Edan, fiul lor.

Vica Blochina a intrat în viața publică de la noi pe fondul procesului de paternitate pe care i l-a intentat antrenorului pentru recunoașterea băiatului. Conform Click, în 2012, judecătorii au decis că Victor Piţurcă este tatăl biologic al lui Edan și l-au obligat să-i plătească Vicăi Blochina o pensie alimentară de 39.000 de lei lunar.

Invitată în emisiunea online „În Oglindă”, Vica Blochina a fost întrebată despre povestea de iubire cu Victor Pițurcă. Vedeta nu a uitat nimic din ce a trăit, însă nu îi e ușor să rememoreze toate acele momente. „Nu îmi place să mai vorbesc despre povestea asta pentru că mă răscolește foarte mult. Știu că această poveste mi-a deviat viața cumva. Puteam să să am o viață cu totul altfel. Eu eram un alt om dacă nu îl cunoșteam pe el. Cred că ar fi fost foarte bine fără el. Cred că Dumnezeu a vrut să se nască acest copil între noi doi, pentru că eu consider că copiii vin când vrea Dumnezeu.

Cred că asta a fost karma mea, să fac un copil cu un bărbat însurat, care eu, până atunci, până să îl cunosc pe el, judecam pe toate prietenele mele care aveau relații cu bărbați însurați. Eu eram foarte frumoasă, foarte haioasă, foarte deșteaptă, aveam toate calitățile”, a mărturisit vedeta.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Nu vedeam pe nimeni altcineva în afară de el”

Relația dintre Vica Blochina și Victor Pițurcă a început când ea avea doar 18 ani. A fost cucerită de antrenorul care pe vremea aceea avea 39. „M-am îndrăgostit. A fost singurul bărbat pe care eu l-am iubit, așa cred. Poate că era momentul ăla să fiu îndrăgostită, la 18 ani. Pur și simplu m-am îndrăgostit. Nu vedeam pe nimeni altcineva decât pe el. Nu știu cum… Cred că în momentul ăla sentimentele erau din ambele direcții, pentru că altfel relația nu ar fi ținut 16 ani și nu am fi făcut noi copil pe care el nu l-a dorit oricum”, a mai dezvăluit Vica Blochina, care susține că mereu a știut că Victor Pițurcă era însurat.

Victor Pițurcă: „Eu pe soția mea nu o voi lăsa în viața mea”

„El din start mi-a spus: «Eu pe soția mea nu o voi lăsa în viața mea». Eu nici măcar nu l-am întrebat pe el, eu nici nu l-am văzut cu soția lui, el tot timpul era singur. Eu am crezut că ei nu stau la București, că stau la Craiova. Și nu punem întrebări.

El mi-a spus din start: «Niciodată nu o să o părăsesc, poate să fie în cărucior», adică mi-a dat de înțeles că niciodată. Și crede-mă, în toți anii nu s-a mai vorbit despre asta între noi”, a mai declarat ea.

„Persoanele cu care am avut relație în timpul în care am fost cu el au fost mult peste el din toate punctele de vedere”

Vica Blochina nu s-a ferit și a mărturisit cât de îndrăgostită era de Victor Pițurcă, chiar dacă era des curtată. L-a și înșelat în repetate rânduri, din răzbunare.

„El are o putere, eu zic că este un om cu un dar de la Dumnezeu. El are o putere de a manipula și de a se impune. Este singurul om din viața mea care, dacă vrea să mă facă mică, el mă făcea mică. Nu exista. Eu pot să calc pe oricine pe cap, nu am rușine, dar dacă el voia să mă facă mică, mă făcea. Nu știu din ce motive.

Faptul că știind că niciodată nu o să fiu soția lui sau că o să avem o relație, nu mă gândeam că o să țină atât de mult, eu l-am înșelat pe el foarte mult. Da, în toți anii ăștia, din răzbunare. Nu știu dacă el știa. Cred că a simțit, dar cumva a fost chestia, a fost o chestie de răzbunare a mea, cu mine.

Culmea a fost, toate persoanele cu care am avut relație în timpul în care am fost cu el, au fost mult peste el din toate punctele de vedere. Nu pot să spun public cine erau persoanele respective, dar au fost mult peste, din punct de vedere social, ca bani, ca vârstă. Dar pe el îl iubeam atât de mult că mereu mă întorceam”, a mai povestit Vica Blochina pe YouTube.

Urmărește-ne pe Google News