Fosta balerină și-a început ziua cu probleme. În această dimineață, mașina de lux a Vicăi Blochina a fost avariată. Bolidul a fost lovit de un camion și toată partea stângă trebuie reparată. „Când ești șef pe basculantă și vorbești la telefon în timp ce conduci”, a scris ea pe una dintre rețelele de socializare.
Se pare că bărbatul care conducea autobetoniera nu a fost atent în trafic, pentru că ar fi stat pe telefon, astfel că i-ar fi lovit bolidul de lux al vedetei, care costă zeci de mii de euro. Acum, Vica Blochina trebuie să-și repare mașina, pentru că toată partea stângă a acesteia a fost destul de avariată.
Vica Blochina, despre zvonurile că ar putea fi dată afară din casă
Recent s-a zvonit că Vica Blochina urmează să fie dată afară din casa în care locuiește. Fosta amantă a lui Victor Pițurcă a susținut că ea se află în proces, de câțiva ani, cu administrația clădirii în care locuiește. A mai precizat că a cumpărat apartamentul cu datorii, care, din cauza penalizărilor, s-au transformat în sume uriașe. „Nu mă ascund. Am o problemă cu administrația de ani de zile. A fost o problemă de când am cumpărat această casă. Când am cumpărat, noi am preluat o datorie despre care eu chiar nu am știut. Au crescut foarte mult penalitățile. Când am vrut să mă înțeleg cu ei nu am putut, m-am certat, știi că eu sunt rea. Am zis, nu vreți așa, nu vreți. Nu e vorba să mă dea afară cineva din casă.
M-au dat de multe ori în judecată, e a patra, a cincea oară. Mă hărțuiesc, într-adevăr. Nu știu, sunt foarte mari penalitățile. Mă doare capul… Apartamentul costă jumătate de milion de euro. Dacă ei vor să-l vândă pentru 100 de milioane, să-l vândă, eu sunt fericită. Îmi iau alt apartament, în altă parte. Dacă vrea cineva să cumpere apartamentul meu, e de vânzare”, a spus Vica Blochina.