Vica Blochina a fost amanta lui Victor Pițurcă timp de 16 ani. Cei doi s-au despărțit când vedeta a rămas însărcinată, el nerecunoscând copilul. În urma unui proces de paternitate, Victor Pițurcă a fost nevoit să își recunoască băiatul care, în urmă cu un an, s-a mutat în casa lui.

Vica Blochina, declarații despre Edan: „Nu ne vedem foarte des, dar totul este bine”

Până la aproape 15 ani, Edan a fost crescut de mama lui, dar de ceva vreme locuiește în casa tatălui, Victor Pițurcă. Vica spune că nu îl vede des pe fiul ei și că nu vorbește foarte mult cu el, însă e împăcată cu situația. „Băiatul meu, Edan, este la tatăl lui. Nu ne vedem foarte des, dar totul este bine. Edan se ocupă de studii. I-am respectat intimitatea întotdeauna. El nu este comunicativ ca mine.

Eu sunt un om supercomunicativ, am multă lume în jur, sunt excentrică. Îmi place să fiu înconjurată de mii de persoane. El nu este deloc așa”, a spus Vica Blochina, care nu știe dacă băiatul ei și-a făcut vreo iubită până acum.

„Nu mi-a adus nicio domnișoară, dar el este un copil introvertit. Dacă mi-ar aduce pe cineva să știi că nu aș povesti lucrurile astea pentru că știu că l-ar deranja mult. Sunt lucruri de care nu-mi place să vorbesc pentru că el vrea să țină totul pentru el”, a mai dezvăluit ea.

Lista scurtă a succesorilor lui Ceaușescu făcută de CIA. Ce credeau serviciile secrete americane despre Elena, soția dictatorului DOCUMENTE
Recomandări
Lista scurtă a succesorilor lui Ceaușescu făcută de CIA. Ce credeau serviciile secrete americane despre Elena, soția dictatorului DOCUMENTE
vica-blochina-si-edan-1-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Băiatul Vicăi Blochina și al lui Victor Pițurcă preferă să fie acum foarte discret, în spațiul public nu au mai apărut imagini recente cu el. Vedeta spune că băiatul îi seamănă în această privință tatălui său. „Din doi părinți celebri, el a ajuns să fie departe de viața publică. A fost la un moment dat când a participat la o emisiune cu Mihai Morar. A fost foarte dezinvolt atunci.

Era mic atunci când a participat la emisiunea lui Mihai Morar, avea șase ani. A fost tare bun atunci, a făcut spectacol, dar apoi a avut un blocaj. Apoi nu i-a mai plăcut deloc să apară public. De pe la vârsta de 11-12 ani, nici poze pe Instagram nu m-a mai lăsat să fac cu el. Seamănă mai mult cu tatăl lui aici”, a mai zis Vica Blochina pentru Fanatik.

„Câteodată am așa o furie pentru că nu pot să controlez relația și aș vrea să fiu acolo”

Într-un interviu mai vechi, Vica Blochina recunoștea că e furioasă pentru că băiatul ei nu vorbește mai mult cu ea. „Edan s-a mutat la tatăl lui de acum un an și el, perioada aceea mai grea de adolescent, la 15 sau 16 ani, a decis să stea acolo. El oricum este un copil introvertit și nu mă lasă pe mine să intru în povestea lui.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Eu aș vrea să mă împrietenesc, să vorbesc, să îmi zică despre prieteni, despre o chestie, și nu vrea. Și eu știu că asta e perioada, pentru mine e foarte greu să gestionez. Câteodată îmi vine să-l sun sau să îi dau block, câteodată am așa o furie pentru că nu pot să controlez relația și aș vrea să fiu acolo”, a declarat Vica Blochina.

„Dar până la urmă e ca mine în tinerețe, la mine putea să zică… toată lumea a venit după mine în România să merg acasă, dar dacă eu nu voiam, nu s-a întâmplat. Mă bazez că el este un copil inteligent, mă are pe mine exemplu, îl are pe tatăl lui exemplu care este wow și așa că mă gândesc de acum încolo eu am dat drumul vieții lui și am încercat să investesc iubire, în școli. (…) Eu nu am crescut copil pămpălău, la mine este bărbățel și normal că acum astea sunt roadele pe care le culeg”, a mai spus ea.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

ssLazio   •   12.10.2023, 14:09

Probabil cel mic nu prea are chef sa fie asociat cu maica-sa.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Ploi, lapoviţă şi ninsori, din această noapte. Se răceşte în majoritatea zonelor, la munte se va depune strat de zăpadă
Observatornews.ro
Ploi, lapoviţă şi ninsori, din această noapte. Se răceşte în majoritatea zonelor, la munte se va depune strat de zăpadă
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI