Ieri, Vica Blochina a anunțat pe rețelele de socializare că nu merge în Republica Dominicană alături de foștii concurenți pentru a fi prezentă la finala Survivor România 2023 deoarece suferă o operație. S-a filmat chiar pe patul de spital după intervenție, fără să dea prea multe detalii.

„Încă sunt foarte amețită. Nu am dormit toată ziua, dar mă simt ok. N-am mari dureri, în afara faptului că sunt sunt foarte amețită, n-am voie să beau nici măcar apă, stau pe perfuzii.

Și vreau să vă mulțumesc pentru toate mesajele de încurajare. Vă mulțumesc din toată inima. Nici nu pot încă să vorbesc. O să vorbesc mai multe după ce îmi revin”, a transmis Vica Blochina, care astăzi a revenit pe Instagram.

Vica Blochina s-a îngrășat 13 kilograme după Survivor 2023

S-a filmat în spitalul privat unde s-a operat, într-un halat alb. A dezvăluit că a suferit o operație de micșorare a stomacului. „Bună dimineața! Așa sunt, încă îmbrăcată cu cămașa sterilă, până fac primul duș.

N-am voie să fac până nu o să scoată drenele din mine, mărgele, cum le zic eu. Sunt foarte bine, am avut o intervenție chirurgicală, care se numește plicatura gastrică pentru că aveam nevoie să îmi micșorez stomacul. Stomacul practic nu s-a tăiat, s-a micșorat.

Sunt fericită că mă simt bine, că am primit atât de multe mesaje de la voi, incredibil. M-am simțit efectiv super iubită, n-aș reușit să răspund tuturor, dar voi răspunde. Astăzi trebuie să beau 500 de mililitri de lichide după prima intervenție, deoarece eu am făcut intervenția de plicatura gastrică”, a transmis ea.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Totodată, ea a mai dezvăluit că a suferit și de depresie, nu a fost deloc mulțumită de cum arăta așa că a ajuns la operație. Acum e fericită că a făcut intervenția. „Eu am vrut să fac gastric sleeve, dar nu s-a putut deoarece nu am avut kilograme suficiente. Intervenția pe care am făcut-o eu este pentru oamenii supraponderali, dar nu sunt obezi. Eu am avut undeva la 15 kilograme în plus. (…)

O să povestesc totul pe YouTube, simt că sunt multe femei care trec prin depresii, când nu ești mulțumit cu tine și nu poți să slăbești, am trecut prin sute de cure de slăbire, am fost și la Survivor unde am slăbit 7 kilograme și am pus 13 înapoi. Am trecut printr-o perioadă foarte stresantă și am simțit nevoia să fac acest pas și vreau să vă spun că sunt cel mai fericit om din lume”, a încheiat Vica Blochina.

Foștii concurenți revin la Survivor 2023 în marea finală

Ca și în sezoanele trecute, foștii concurenți din acest sezon revin în Republica Dominicană pentru a-i susține pe finaliști. Anunțul a fost făcut în jurnalul lui Daniel Pavel de la Survivor 2023.

„Ca de fiecare dată, aceștia ni se vor alătura și abia aștept să îi revăd, să le dau șansa să ne spună cum a fost viața pentru ei după show și să ne amintim cu drag de momentele prin care au trecut. Un lucru le va fi comun – Survivor este o experiență de viață, crucială, care schimbă tot ceea ce știai și gândeai despre limitele umanului și supraviețuire.

Așa că sunt absolut convins că îi vom vedea schimbați și mai motivați ca niciodată în tot ceea ce fac”, a zis prezentatorul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News