Alex Pițurcă și Cristina Ich au fost împreună câțiva ani, iar rodul iubirii lor e Noah, fiul lor. De-a lungul timpului, cei doi s-au despărțit și s-au împăcat de mai multe ori, până în octombrie 2022, când ea a ieșit public și a recunoscut că s-au separat.
„Despărțirea nu este una abruptă, decizia nu este una de moment. Am avut timp și ne-am acordat spațiu pentru a ne decide, împreună, dacă mai putem construi sau ne-ar fi mai bine să rămânem prieteni. Relația noastră a fost departe de a putea fi numită azi, de niște străini, «calvar».
Ne-am iubit mult, pasional, nebunește. Avem mărturie un trecut minunat și inestimabil. Tocmai faptul că nu ne-am dat timp, că ne-am lăsat pradă pasiunii, a lăsat loc apariției unei minuni în viața noastră”, a scris Cristina Ich pe rețelele sociale.
La câteva luni, cei doi au apărut într-un club din București sărutându-se. Deși au fost romantici unul cu altul, cei doi sunt în continuare despărțiți, dar fac echipă pentru Noah, fiul lor. „Suntem parteneri în misiunea de a-l crește pe Noah fericit și echilibrat”, spunea ea pentru unica.ro.
Alex Pițurcă, „adulat de femei”
Acum, Victor Pițurcă rupe tăcerea și vorbește despre Alex Pițurcă. Antrenorul spune despre fiul lui că este „adulat de femei”, însă acestuia îi plac doar vedetele. „El e adulat de femei. Unde merge, toate fetele grămadă pe el. (…) Dar el a fost un tip modest și niciodată când deschid un subiect cu el despre o femeie nu discută. (…)
Mie, în general, fetele cu care a fost el nu mi-au fost la suflet. Eu voiam altceva pentru el. Nu mi-am dorit pentru el vedete. El a vrut numai vedete. Este un mic dezavantaj. I-am spus: statutul de bărbat implică anumite obligații. El e tot libertin”, a declarat Victor Pițurcă în podcastul lui Nasrin Ameri.
Victor Pițurcă, despre relația lui Alex Pițurcă cu Cristina Ich: „Nu-i văd despărțindu-se. E greu, e dificil”
Și a continuat: „Am impresia că el e tot la stadiul de copil. Acum are copil, are băiat”. Ulterior, el a lăudat-o pe Cristina Ich, fosta lui noră. „A fost cu o femeie, femeie în adevăratul sens al cuvântului. Cristina e o femeie cu capul pe umeri. Pe Cristina nu o iau așa. N-am inclus-o (n.red.: la vedete).
De Cristina s-au scris multe tâmpenii pe care le-am verificat. Trebuie să știi să ai grijă de familia ta. Nu că n-a fost să fie, poate fi. Nu-i văd despărțindu-se. E greu, e dificil. Ei se iubesc în continuare. Ăsta e adevărul. Cel mai important moment al lui în viața asta este acum, cu Cristina”, a mai declarat Victor Pițurcă, pentru sursa citată.
Alex Pițurcă, băiatul lui Victor Pițurcă, a debutat la 18 ani ca fotbalist în Liga 1 la Steaua București. Fără reușite notabile, el s-a retras din activitate în 2011. În prezent, el investește în imobiliare cu tatăl lui. Împreună au construit un complex imobiliar de lux în zona Catedralei Mântuirii Neamului, unde un apartament se vindea și cu 300.000 de euro, scrie unica.ro.
ssLazio • 12.10.2023, 14:08
Doar n-ati vrea ca Piturca sa spuna chiar ce crede despre fosta nora.
Simona.T • 12.10.2023, 11:26
Alex a incercat si o cariera de fotbalist, aparent are mai mult succes in afara terenului