În cadrul ediției speciale „iUmor – Super Goool”, Răzvan Oprea a acceptat provocarea de a deveni pentru câteva minute bune Edi Iordănescu, iar Ionuț Rusu l-a impersonat pe Victor Pițurcă. Aflați la masa juriului, Helmuth Duckadam, Florin Bratu și Florin Gardoș s-au bucurat de roast-urile savuroase ale invitaților, chiar și când ei au fost ținta glumelor „acide“.
Momentele integrale, reacțiile actorilor la întrebările primite din partea celor trei jurați, dar și numerele de magie realizate de Robert Tudor, telespectatorii le pot vedea sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1, chiar înainte de meciul Andorra – România.
Chiar dacă erau pregătiți ca pe scena „iUmor” să urce orice nume sonor din lumea fotbalului, Helmuth Duckadam, Florin Bratu și Florin Gardoș au fost surprinși când a fost anunțată apariția lui Edi Iordănescu, selecționerul României.
„Cu Edi mă cunosc de aproape 25 de ani, a fost coleg cu mine de cameră în perioada Rapid”
Helmuth Duckadam a mărturisit că îl știe pe celebrul antrenor dinainte să împlinească șapte ani: „Pe atunci, venea cu tatăl lui la stadion. L-am prins la FCSB, la Steaua, practic – era antrenor secund și ca om, este foarte serios, nu l-am văzut niciodată glumind. Are un caracter care îmi place“, iar Florin Bratu a declarat: „Cu Edi mă cunosc de aproape 25 de ani, a fost coleg cu mine de cameră în perioada Rapid și e un tip foarte serios“. Serios și ușor „înțepător“ a fost tehnicianul la adresa jucătorilor naționalei, după ce a jonglat cu una dintre mingile de fotbal și a tras la una dintre porți.
Impersonat de Ionuț Rusu, Victor Pițurcă i-a luat la roast pe cei trei jurați ai episodului special „iUmor – Super Goool” – încă de la început. „Văd aici niște foști mari fotbaliști… Scuze, un fost mare fotbalist și doi aspiranți, nu?! E Duckadam, care a făcut istorie – a apărat mai multe penalty-uri decât a transformat Florin la națională. Bratule, dacă tu i-ai fi dat la poartă lui Helmuth, ai fi marcat la fel de multe goluri ca la națională. Probabil, țineți minte celebrele goluri marcate de Bratu la națională, nu?! Nici eu! De Helmuth Duckadam ce să mai spun?!? Eroul de la Sevilla – omul care a apărat patru penalty-uri în finală de Cupa Campionilor“, a zis comediantul. Ulterior, el „a atacat“ și alte nume sonore din lumea fotbalului, însă, și câteva echipe.
La finalul roast-ului, Florin Gardoș a fost cel care a luat cuvântul: „Trebuie să mărturisesc că nu mă așteptam la asta de la antrenorul care m-a adus la Steaua“, iar Victor Pițurcă a intervenit imediat: „Ai lucrat cu anumiți antrenori după, m-am supărat! M-am supărat tare, nu?!? Vă punea Reghecampf să jucați șah… cu mine, la table… era altfel!“. Amuzat de replicile actorului, fostul fotbalist a spus: „Cam dur, cam dur, nea Piți! Dar, mergând mai departe, Ionuț Rusu, ești unul dintre preferații mei“.