Victor Slav a confirmat zvonurile care au apărut în ultima vreme în spațiul public. Fostul prezentator de la Vremea a pus punct relației pe care o avea cu iubita sa, Selina, de mai bine de trei ani.
Conform informațiilor, Selina l-ar fi înșelat cu fostul său partener. Soția acestuia ar fi aflat și l-ar fi pus în temă pe Victor.
Astfel, Victor Slav ar fi confruntat-o, iar în schimb i-ar fi fost reproșat faptul că o neglijează, ajungându-se la despărțire, potrivit Fanatik.
„Noi ne-am despărțit încă din luna septembrie. Fiecare locuiește în altă parte, eu m-am mutat. Am fost însă mereu discret cu viața mea personală și nu am vorbit despre aceasta. De cinci ani, de când m-am despărțit de Bianca, evit să vorbesc despre viața mea personală”, a declarat vedeta.
„Eu și Selina am rămas prieteni, suntem în relații foarte bune. Nu ne-am certat, doar că punctele noastre de vedere nu mai coincideau, aveam viziuni diferite. Ne leagă totuși mai mult de trei ani. Și zilele trecute ne-am văzut. A fost alături de mine în momentele grele prin care am trecut, și eu sunt alături de ea. Trece printr-o situație asemănătoare cu tatăl ei. Nu am ce să-i reproșez. De când ne-am despărțit, fiecare este liber să facă ce vrea”, a mai spus fostul soț al Biancăi Drăgușanu.
Bianca Drăgușanu și Victor Slav au stat față în față
Bianca Drăgușanu și Victor Slav au stat față-n față chiar în emisiunea pe care vedeta o prezintă la Kanal D2, „Detectorul de miciuni”. Iubita lui Gabi Bădălău l-a luat la întrebări pe fostul soț.
„Sunt în relații foarte bune cu Victor. Suntem prieteni foarte buni. Noi nu ne-am certat niciodată. A fost invitat și la mine în emisiune. O să-l vedeți chiar săptămâna aceasta, la Detectorul de minciuni, de la ora 22:00.
Avem împreună un copil. Tocmai de aceea, ne dorim ce este mai bun pentru cea mică. Din punctul ăsta de vedere, cred că putem fi un exemplu pentru multe alte cupluri care se războiesc, împart copiii, îi folosesc pe cei mici ca pe arme de schimb. Noi doi nu am avut niciodată o astfel de problemă. Suntem doi oameni maturi. Suntem prieteni și așa cred că va fi toată viața”, a dezvăluit Bianca Drăgușanu, pentru Fanatik.