Cum au fost filmările pentru scenele sexy alături de Piștereanu? La ele se referea Emilian atunci când spunea că suspină toți telespectatorii?
Eu am avut foarte mari emoții pentru acele secvențe, sincer prefer 10 zile de filmare cu tortură decât scene sexy într-un așternut călduț. (râde) Asta pentru că am un anumit grad de pudibonderie în mine, adică aveam până în momentul acela. Secvența din script nu trebuia să fie seminud, ci trebuia să am un furou pe mine. Jesus a venit la mine și mi-a spus: vreau să apari seminud. M-am uitat în ochii lui, am atât de multă încredere în el încât am spus din start “da”, pentru că știu că de fiecare dată că când vine cu o sugestie va ieși bine. Am avut noroc cu Piștereanu, care m-a făcut să mă simt ok cu scena respectivă, Jesus mă chema în spate la monitor să mă întrebe, să îmi arate ce a ieșit. Cumva, datorită acestui fapt, am simțit că am control. Plus, atitudinea întregii echipe, în fața căreia îmi scot pălăria, pentru că în momentul în care trebuia să îmi dau jos un tricou, și să rămân goală, toată echipa se ferea, astfel încât nimeni să nu vadă mai mult decât trebuie, să nu mă simt prea expusă.
De mică visai să te faci actriță sau planurile tale erau altele?
Când eram mică eram foarte introvertită, timidă, mă jucam foarte mult singură. Îmi doream să fiu gospodină, făceam mâncare din frunze, nisip, noroi, tot ce găseam prin curte, mă jucam ore în șir. Apoi îmi doream să fiu farmacistă și amestecam toate gelurile de duș de prin baie cu toate șampoanele și mama îmi spunea “să te speli cu ele pe cap!”. Apoi am început să fac balet și s-a trezit cumva în mine plăcerea de a fi pe scenă. În paralel făceam echitație de performanță, la 11 ani am căzut de pe cal și mi-am rupt piciorul. Așa am rămas în urmă cu baletul, 6 luni nu am avut voie să îl practic. Atunci am spus că trebuie să fac ceva ca să fiu singură pe scenă.
Părinții te-au susținut să urmezi acest drum sau te-au sfătuit să urmezi o carieră ceva mai bănoasă?
Mama e contabilă, tata, medic, fratele, farmacist. Deci eu sunt artista familiei. Am fost sfătuită, de-a lungul adolescenței, să mă fac farmacistă, pentru că ai mei erau în domeniu și aș fi avut viitorul asigurat. Însă eu sunt foarte încăpățânată, îmi găsisem drumul meu cu actoria. La început au crezut că e un moft și că mă voi ocupa de ceva serios și să rămână actoria un hobby, dar între timp au observat că e ceva serios, că mă întrețin din asta și că îmi face mare plăcere.
Faptul că ai debutat în telenovele a fost un bonus pentru tine sau o piedică, atunci când te-ai dus la casting pentru alte proiecte?
Faptul că am debutat în telenovele a fost cea mai bună rampă de lansare pe care un tânăr actor de 18 ani poate să o aibă. A fost ca o întreagă școală în 8 luni, am învățat atât de multe lucruri și am cunoscut atât de mulți oameni mișto, am legat prietenii. Nu m-am confruntat niciodată cu probleme pentru că am jucat în telenovele.
Serialul “Vlad” ți-a adus și o mai mare expunere…
În afară de faptul că mă recunoaște lumea pe stradă, nu mi-au venit mai multe proiecte, dar poate că am căpătat mai multă credibilitate. Nu au venit oferte și pentru că oamenii își imaginează că noi, actorii, stăm pe set, dormim acolo și facem doar asta și se gândesc că suntem ocupați cu proiectul și nu o să avem timp de altele. Ceea ce nu este adevărat.