„Vreau și în videoclipuri. Vreau să joc într-un videoclip, oameni buni. Dar da, am început să scriu. Scriu în continuare la scenariu. Este un proces mai greu decât mă așteptam. L-am terminat, dar m-am gândit, la un moment dat, că îmi doresc să iasă un film care să exprime exact ce îmi doresc eu, încât nu vreau să grăbesc procesul. Mi-am dat seama că am timp”, a povestit actrița pentru Ego.

Victoria Răileanu și Micutzu, împreună în filmul „Klaus și Barroso”

Printre colegii de filmare cu care nu a avut din prima conexiune, ba din contră, declară că s-a și temut de imaginea pe care acesta o afișa, este Cosmin Nedelcu sau Micutzu, așa cum îl știe toată lumea.

Cei doi joacă împreună în filmul „Klaus și Barroso”. „Am jucat mult cu Micutzu. Personajul meu, Vera, nu prea are legătură cu subiectul filmului neapărat. Eu sunt un personaj care vine cu povestea lui, vin cu povestea mea, vin cu treaba mea acolo și fac tot ce pot să-mi duc scopul până la final.

411010483180153553849880525216938253451649743nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3
Omul de afaceri care și-a făcut bucătărie în mijlocul pădurii: „Pe mine mă strâng pereții”. Rețeta dezvăluită pentru Libertatea: aripioare de porc la ceaun
Recomandări
Omul de afaceri care și-a făcut bucătărie în mijlocul pădurii: „Pe mine mă strâng pereții”. Rețeta dezvăluită pentru Libertatea: aripioare de porc la ceaun

Într-adevăr, am de jucat mai mult cu Cosmin, ceea ce m-a încântat atât de tare, pentru că eu am mai lucrat cu el acum mai mulți ani, când am fost într-un proiect împreună, și întotdeauna am avut un respect foarte mare pentru el și, în același timp, și o teamă de el, ceea ce i-am spus și recent. I-am spus că mi-a fost teamă de el la început”, a povestit Victoria Răileanu pentru Ego.

„E ditamai omul și este așa de serios uneori și mi se părea că nu știam cum să-l iau, cum să vorbesc cu el și cum să-l abordez. Dar este un băiat atâta de blând, de drăguț și de generos. Așa că ne-am înțeles super bine la filmări”, a explicat amuzată Victoria Răileanu, pentru sursa citată.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (7)

Andreeafunduc   •   12.01.2024, 10:39

Multa succes, imi place de ea

Gabryella   •   06.01.2024, 13:13

Este o actrița talentata și frumoasa!!!!👋👋👋

ssLazio   •   05.01.2024, 12:22

Daca sunt din aceeasi gasca are parte de promovare.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Război între Iran și Israel. Israelienii sunt apărați de Marea Britanie și Statele Unite. Joe Biden: ”Atacul a eșuat”
Știrileprotv.ro
Război între Iran și Israel. Israelienii sunt apărați de Marea Britanie și Statele Unite. Joe Biden: ”Atacul a eșuat”
Gina Pistol a bifat o nouă operație estetică: „Era ca un buzunărel așa foarte dubios. Se vedea ciudat. Am decis să fac...”. Cum arată acum
Viva.ro
Gina Pistol a bifat o nouă operație estetică: „Era ca un buzunărel așa foarte dubios. Se vedea ciudat. Am decis să fac...”. Cum arată acum
Mirela Vaida, poze rară cu soțul ei. Cine este bărbatul cu care are 3 copii, o casă în pădure și o viață fericită
Libertateapentrufemei.ro
Mirela Vaida, poze rară cu soțul ei. Cine este bărbatul cu care are 3 copii, o casă în pădure și o viață fericită
Amendă de peste 3.000 de lei pentru șoferii care au acest lucru pe geamul mașinii. Puțini știu că e ilegal
FANATIK.RO
Amendă de peste 3.000 de lei pentru șoferii care au acest lucru pe geamul mașinii. Puțini știu că e ilegal
VIDEO. FCSB, spre Salonic... cu Gigi Becali, Luțu și călugării! Imagini tari de pe aeroport, de la plecarea campioanei
GSP.RO
VIDEO. FCSB, spre Salonic... cu Gigi Becali, Luțu și călugării! Imagini tari de pe aeroport, de la plecarea campioanei
Șase zodii vor avea noroc din plin în plan financiar și cel mai mare succes profesional până la finalul anului. Balanțele sunt cele mai avantajate
FANATIK.RO
Șase zodii vor avea noroc din plin în plan financiar și cel mai mare succes profesional până la finalul anului. Balanțele sunt cele mai avantajate
Prima apariție publică a lui Michael Schumacher după accidentul din 2013. Fostul campion a participat la nunta fiicei lui
Unica.ro
Prima apariție publică a lui Michael Schumacher după accidentul din 2013. Fostul campion a participat la nunta fiicei lui
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
EXCLUSIV. Imagini din camera de cămin din Regie care a luat foc. Studenta spune că avea doar caloriferul în priză
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Imagini din camera de cămin din Regie care a luat foc. Studenta spune că avea doar caloriferul în priză
Horoscop 3 octombrie 2024. Leii ar fi bine să își înceapă ziua într-o dispoziție cât mai senină, meditativă chiar, dacă este posibil
HOROSCOP
Horoscop 3 octombrie 2024. Leii ar fi bine să își înceapă ziua într-o dispoziție cât mai senină, meditativă chiar, dacă este posibil

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI