Victoria Răileanu, primele declarații de la divorțul de Conrad Mericoffer. „Nu am reușit să trecem peste un moment foarte greu din viața noastră”

După 7 ani de relație, cei doi actori s-au despărțit în cele mai bune condiții, încercând să fie în continuare buni părinți pentru fiul lor, Carol.Este adevărat că eu și Conrad ne-am despărțit încă de anul trecut. Nu am făcut publică despărțirea noastră și nu am vorbit despre acest subiect până acum pentru că viață mea privată ar trebui să rămână privată.

Victoria Răileanu, primele declarații de la divorțul de Conrad Mericoffer. „Nu am reușit să trecem peste un moment foarte greu din viața noastră”

În orice cuplu există și momente mai grele, pe care unele cupluri reușesc să le depășește, altele nu. În cazul nostru, nu am reușit să trecem peste un moment foare greu din viața noatră. S-au acumulat anumite tensiuni, iar la un moment dat un realizat că nu mai putem merge mai departe împreună. În continuare rămâne un subiect pe care nu aș dori să îl discut, dar vreau să precizez că motivul despărțirii nu are nicio legătură cu alte persoane, ci cu relația noastră de cuplu. În acest moment prioritatea mea este copilul nostru, Carol, și îmi concentrez toată atenția și iubirea asupra lui”, a declarat Victoria Răileanu pentru Libertatea.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Victoria Răileanu, primele declarații de la divorțul de Conrad Mericoffer. „Nu am reușit să trecem peste un moment foarte greu din viața noastră”

A încercat să fie cât mai discretă cu viața privată

În luna martie, deși nu mai forma un cuplu cu Conrad, Victoria nu infirma, dar nici nu nega zvonurile cum că ar fi o femeie singură. Actrița din serialul Vlad susținea într-un interviu acordat pentru „Libertatea de Weekend” că ea și partenerul de viață nu dau curs zvonurilor și că își văd în continuare de treabă, indiferent de ceea vorbește lumea.

Victoria Răileanu, primele declarații de la divorțul de Conrad Mericoffer. „Nu am reușit să trecem peste un moment foarte greu din viața noastră”

„Am tot auzit că în momentul în care alegi să fii actor, muzician, pesoană publică, alegi și să îți pui toată viața privată pe tavă. Și nu cred că este adevărată această afirmație. Eu m-am făcut actriță pentru că îmi place actoria, nu pentru că vreau să îmi știe toată lumea viața. Viața privată este viața privată, indiferent ce meserie ai și cred că trebuie să existe acest respect. Înțeleg că există milioane de ochi pe noi, că oamenii sunt curioși în privința vieții personale. Însă nevoia de discreție trebuie respectată. Aceste articole și speculații apar și vor apărea în continuare. Orice fotografie poate fi interpretată într-un mod greșit. Cred că noi ar trebui să devenim mai nepăsători, de piatră în fața speculațiilor și să ne vedem de treabă în continuare”, ne povestea Vicky acum trei luni, înainte ca fostul soț să afirme că de fapt despărțirea s-a produs de mult mai mult timp.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Victoria Răileanu, primele declarații de la divorțul de Conrad Mericoffer. „Nu am reușit să trecem peste un moment foarte greu din viața noastră”

„Ne-am despărțit de anul trecut, acum sunt liber, fac mult sport, merg la sală și scriu scenarii. Am rămas foarte buni prieteni, iar pentru copilul nostru avem custodie comună, astfel că merge când la ea, când la mine”, a declarat Conrad Mericoffer la Gala Premiilor Gopo, potrivit Tabu.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Observatornews.ro
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI