Anghel Damian îl interpretează pe Andrei Anuței, versiunea tânără a lui Vlad (interpretat de Adrian Nartea), căruia i se înscenează un jaf și ajunge pe nedrept în penitenciar. Pentru ca totul să fie cât mai real, producătorul a decis ca filmările să aibă loc chiar într-o închisoare, fără să-și imagineze vreo clipă că toți din echipă, în frunte cu actorul principal, vor avea parte de același tratament ca ceilalți deținuți. Prin urmare, Anghel nu a avut nevoie să se documenteze pentru rol, fiindcă a trăit viața de deținut pe propria piele.
„Am stat efectiv 10 zile la Rahova, simțeam cum deprind și cum învăț din mers. A fost un efort suplimentar, pentru că am fost obligat să fac asta în timp ce filmam, adică nu am avut un timp înainte ca să mă acomodez, dar mi-am dat seama, pe măsură ce treceau zilele și eu eram unul dintre deținuții din pușcărie, că, într-adevăr, odată ce intri acolo, ți se aplică aceleași reguli – noi, chiar dacă eram o echipă de filmare, jucam după aceleași reguli. Se închideau porțile și rămâneam fără nimic, fără telefon, eram puși în curte cu deținuții”, ne-a povestit Anghel.
Tânărul spune că i-a fost destul de greu să filmeze după gratii, dar asta l-a ajutat să intre mai bine în pielea personajului: „Experiența e una foarte abruptă. Șocul de a fi închis, de a nu avea nici un fel de contact cu exteriorul, cu familia, te aduce, de fapt, în starea aia mult mai repede. Am trecut pe la Rahova fără să vreau. Cred că asta spun toți, dar la mine chiar așa a fost”.
Colegii „l-au uitat” cu cătușele la mâini în mașina Poliției
Pentru a destinde atmosfera de la filmările din penitenciar, colegii i-au mai făcut și glume lui Anghel, „uitând” cheile de la cătușe sau lăsându-l în mașina de poliție minute bune.
„Au „pierdut”, la un moment dat, cheile de la cătușe și nu prea le mai găseau. Plus că mi le-au strâns o dată la spate când m-au arestat și m-au lăsat în mașina Poliției, care era mașină adevărată de Poliție, cu cătușele, vreo jumătate de oră, că, vezi Doamne, nu se găseau cheile. N-am ajuns la capătul poveștii, n-am descoperit făptașul, dar urmează”, ne-a mai povestit, amuzat acum de întâmplare, actorul din „Vlad”.
VIDEO: Cosmin Nistor