Invitată la Interviurile Libertatea, actrița care o interpretează pe Alina în serialul de comedie „Triplusec” ne-a mărturisit că provine dintr-o familie de cârciumari cu peste 25 de ani de experiență în domeniu. „Părinții mei sunt cârciumari, iar eu am crescut în cârciumă. Am început ajutându-i pe ei și când am venit în București, ca să-mi pot plăti chiria, am lucrat barmaniță. Știu să fac orice cocktail. Am lucrat în unul dintre cele mai cunoscute cocktail-baruri din București”, ne-a povestit Aida.
Actrița Aida Economu din serialul “Triplusec” a crescut în cârciumă
Actrița susține că munca în localul părinților a învățat-o să fie o fire independentă, să știe să se descurce pe propriile forțe. Ca dovadă, când s-a trezit singură în București, tânăra și-a deschis propria afacere, pe care ulterior a închis-o însă, pentru a se axa exclusiv pe actorie. „Nu mai am afacerea, pentru că, la un moment dat, meseria asta a reușit să mă acapareze cu totul și mi-am dat seama că dacă mă bazez financiar pe altceva, nu o să muncesc suficient de mult și nu o să-mi dau interesul suficient de mult să fac cât mai multe joburi pe partea asta. Cumva, am hotărât că e mai bine să mă axez doar pe actorie. Voiam să mă focusez pe asta și să nu am confortul financiar din altă parte, să încerc să-l fac strict din chestia asta și, slavă Domnului, îmi iese de niște ani”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_7ba445caf75f5587ba96a91c2f3cf401.jpg)
În ciuda numelui, nu e deloc econoamă
După ce a închis mica afacere pe care o avea, Aida a început să accepte atât proiectele în teatru, cât și pe micul ecran, dar a și filmat pentru câteva lungmetraje. Nu a regretat nici o clipă faptul că a renunțat la confortul financiar pe care i-l dădea businessul. „L-am închis pentru că țineam foarte mult la el. Era un proiect de suflet, pe care l-am gândit de la început până la sfârșit. Am avut oferte să-l vând și nu am vrut. Era un shop online de vechituri. Nu-s econoamă deloc. Din păcate. Numele meu are origini grecești, din Grecia este bunicul meu și, din poveștile pe care mi le-a spus, de fapt, este o poreclă. «Cunomu» însemna «cu legea». Eu sunt cu legea, nu cu economia”, ne-a mai spus actrița.
FOTO: Sorin Cioponea
VIDEO/ Cabral a găsit în sfârșit nume pentru fiica lui. „A venit Inoke cu o propunere și cred că aceea va rămâne”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_355721eca2e817a0b28579cab9a9fca8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5f9d34935901dd0aa4ee843ef0cafd46.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_627a36e92c8259c72cb64c796f1142b4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_930dd4fb8a64b48a151490b3ec63be06.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ac307b3fabdcd88c0c9e71b054963dae.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b0b78bce03d5a2c735fe4f7ed42e1726.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_74611523fe47b2888f362b42f44bef13.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dbc01ebe146f65ad80c3b92104612ecb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_0b04a782be1a6ae4e58eaf6097d8fcb6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_569ca911425264ed72a0d73cd5a0564b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8e7fe8d2c12c68dd853764ffa0e25cb1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_75298abd58427cd0486b0c0156d7ce90.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_dddd433ec1f86c990ec8a1c034321074.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e3dab8fa49dc8821542ae2e52fe96f16.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_1f987e267d19a58e2549ad83ff477d47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_08955bf6ecde3e77580df8fd7666b232.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_8d7efb20748a73444d3dd44b77bec75f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4d4ce989f27a6e81dc92d42f90ec3a8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_acd6d3547c57a66c195f7b1686a8a970.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_89cdc8b44a079700b7ffcb419b4d108e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_58a1577b486c92257c7ef3dc819f8bb1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.