Invitată la emisiunea de turism de la Libertatea, „Star Trips&Tricks”, Adela Popescu ne-a dezvăluit ce implică o călătorie în străinătate cu un copil mic, oferindu-ne și câteva ponturi pentru ca vacanța să nu fie una obositoare, stresantă, care să se învârtă în jurul copilului.
„Noi vara asta am ales Grecia, în primul rând pentru că atunci când ai copil, părerea mea, trebuie să ai o destinație destul de apropiată. Noi am optat de fiecare dată pentru zborul cu avionul, pentru că o oră-două trec mult mai ușor decât 12-13, cât ar fi drumul cu mașina până în Halkidiki. Cu doi copii, este aproape exclus să mergem cu mașina.
Se plictisesc, oricât de multe jucării le-ai da. Suntem foarte tare în dubii, pentru că eu mi-am dorit pentru vacanța asta o căsuță. Atunci când ești la hotel ți se impun niște reguli – seara, la cină, trebuie să fii gătit, aranjat, copiii trebuie și ei schimbați și când ai doi, e foarte complicat.
Așa că vrem o căsuță pe plajă, ca la somnul de prânz al copiilor noi să stăm liniștiți pe terasă, să ne continuăm distracția. La hotel trebuie să mă culc lângă ei”, ne-a mărturisit Adela.
A descoperit cum să țină copiii ocupați în avion
Pentru zborurile cu avionul, chiar dacă sunt scurte, Adela are pregătite tot felul de strategii și de jocuri ca să le capteze atenția celor mici.
„Am tot felul de cărticele, pe care le pot lua în bagajul de mână, gustărele, bucățele de fructe cu care îți e permis să treci la security și am descoperit un joc foarte drăguț pe care mi l-a recomandat o cititoare a blogului meu: se iau o sticlă și o coală de hârtie pe care împreună să o rupem și facem biluțe mici pe care să le băgăm în sticlă. Chestia asta m-a ajutat jumătate de oră să stau liniștită în avion, la un moment dat”, a mai spus Adela la „Star Trips&Tricks”.