Dacă acum câțiva ani „se băteau” în bloguri și social media, de când au devenit părinți și se pregătesc să mărească familia, Adela și Radu încearcă să stea cât mai departe de toată această nebunie cu vlogging, canal de YouTube sau Instastory-uri.

Mi se pare că deja a devenit perimată ideea cu vlogul. Noi suntem talentați, nu zic nu, dar atâta lume face vlog, ne-a spus Adela, completată de soțul ei, care este la fel de înverșunat împotriva curentului.

Ideea este că toate filmulețele pe care le-am făcut până acum, astea simpatice de care spune toată lumea, au fost pur și simplu întâmplătoare. Totul s-a întâmplat pe moment, că noi nu ne propunem niciodată să facem. Dacă am avea un scenariu și ne-am propune să facem unul-două filmulețe, cu siguranță nu ne-ar ieși așa bine. Eu nu că am ceva împotriva vlogurilor, îi apreciez pe cei care se ocupă 100%, e vorba despre impactul online-ului în viețile noastre”, a spus și Radu.

Cei doi susțin că, deși ar avea „material” de arătat publicului, preferă să nu se transforme în sclavii rețelelor virtuale, ci să să rămână conectați în realitate.

E o infuzie în ultimul timp de vloguri, bloguri, dar eu cred că trebuie să ai mult timp ca să faci asta. Sau să ai cumva o disponibilitate permanentă. Noi acum ar trebui să stăm încontinuu să filmăm și noi suntem într-o revoltă. Ni se întâmplă să mergem la masă și din reflex iei telefonul și am început să ne atenționăm reciproc. Calitatea vieții scade și intri în cursa asta, în cercul ăsta vicios și cumva pierzi contactul cu realitatea și noi cu asta ne luptăm”, a mai completat Adela.

Adela Popescu și Radu Vâlcan au decis să-și crească copii cât mai departe de telefon și tabletă

Cei doi chiar au luat atitudine în momentul în care, fiul lor, Alexandru, a început să conștientizeze lucrurile din jurul lui și să imite tot ce vede la părinții lui.

Dacă noi am sta tot timpul cu telefonul în mână, n-am putea să avem pretenția de la el să nu stea.”, ne-a mai povestit Adela.

Cu toate că e decis să petreacă cât mai puțin timp cu telefonul în mână, Radu Vâlcan ne-a mărturisit că, din păcate, în 2018, este greu să menții contactul cu familia și prietenii dacă nu te folosești de tehnologie.

Am pățit o chestie tare acum un timp. Am vrut să-mi scot whatsapp-ul, a nu știu câta oară, că nu-l mai suportam și l-am scos. Bineînțeles că nu mai primeam niciun mesaj, doar Adela îmi dădea mesaj prin SMS că știa că nu mai am. Problema era că trebuia să-mi trimită mama, trebuia să-mi trimită soacră-mea poze cu copilul, plus prietenii lucruri serioase și a trebuit să reinstalez. Chiar dacă sunt împotriva anumitor lucruri actuale, n-ai cum, trăim în era tehnologiei”, a completat Vâlcan.

VIDEO: Robert Hanciarec

FOTO: Vlad Chirea

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV/ Doru Octavian Dumitru, glume pe litoral, la o terasă cu grătar

 
 

Urmărește-ne pe Google News