„Am simţit nevoia să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, celor care m-au înţeles şi au avut încredere în mine. Am vrut să le arăt, prin această piesă, cât de mult înseamnă ei pentru mine. Pentru ei sunt aici şi voi rămâne întotdeauna, voi lupta şi voi trece peste orice obstacol”, a declarat Adrian.
Cântăreţul s-a inspirat din gestul similar al lui Smiley, care a compus şi el un single pentru fani. „Am decis ca atunci când voi aduna 50.000 de fani pe pagina mea de Facebook/LittleShean să fac o piesă special pentru ei. Ideea mi-a venit de la Smiley, căruia aş vrea să-i mulţumesc pe această cale. Sper ca cei care ascultă „50.000” să simtă aceeaşi energie şi bucurie pe care le-am simţit şi eu atunci când am compus-o”, a mai adăugat cîştigătorul de la „Românii au talent”.