După ce a revenit din vacanţa petrecută la Miami, SUA, alături de iubitul ei, Cristi Borcea, Alina Vidican a mers la un control medical de rutină. Doctorii i-au descoperit un chist ovarian şi i-au recomandat îndepărtarea chirurgicală a acestuia. Luni după-amiază, tânăra a fost operată la o clinică din Timişoara, intervenţia chirurgicală decurgând fără probleme.
„Este adevărat: Alina a suferit o intervenţie chirurgicală, care a decurs fără probleme. Acum se simte foarte bine”, ne-a declarat Cristi Borcea.
Poate face copii fără nici o problemă
La rândul ei, Alina a mårturisit: „A fost o intervenţie uşoară, a durat 45 de minute. Cristi a stat tot timpul lângă mine. Deşi chistul l-am descoperit în SUA, am ales să mă operez în Timişoara, pentru că am încredere în medicul meu de aici. Îmi dă o stare de confort. Operaţia nu mă împiedică să fac copii. Vom avea câţi o vrea Dumnezeu”.
Medicii ginecologi susţin cå dupå o astfel de intervenţie trebuie fåcut repaus sexual de minimum o lunå.
Îşi scoseseră la vânzare apartamentul din Miami
De remarcat că revenirea în ţară a lui Cristi Borcea şi a Alinei Vidican ar putea fi definitivă. De ce? Cei doi şi-au scos de aproape un an la vânzare apartamentul pe care îl deţin în Miami (SUA). Situată într-un bloc de lux, locuinţa i-a costat, în 2008, 600.000 $. Pe 14 iunie 2010, Cristi şi Alina au pus apartamentul la vânzare, preţul cerut fiind de 649.000 $. Până acum n-a apărut însă nici un cumpărător.

 
 

Urmărește-ne pe Google News