Prin joacă, dar mai ales cu multă răbdare, Amalia Enache a reușit să o „citească” pe fiica ei.

„Din timp o pregătesc cu ce urmează să se întâmple. Am văzut că asta funcționează foarte bine, dacă îi spun din timp. Am avut de făcut niște analize medicale și ne-am jucat multe zile de-a doctorul, cu o trusă, ea a făcut injecții și a știut exact că se va întâmpla asta și a cooperat foarte bine. A făcut niște teste de alergii”, ne-a povestit Amalia, completând că nu cărțile de parenting sau sfaturile de la alte mămici au ajutat-o să înțeleagă nevoile fiicei sale:

„E adevărat că am citit destul de multe lucruri despre partenting, dar în cazul acesta doar am aplicat ce am observat cu propriul meu copil. Am observat că așa ne e viața – și mie, și ei – mai ușoară. Pe pielea mea am învățat-o, dincolo de orice cărți și orice sfaturi de parenting”.

S-au jucat „de-a doctorul” înainte de analize

Amalia a dus-o pe Alma la doctor după ce a realizat că e posibil ca micuța să sufere de alergii. A vrut s-o testeze înainte să apară problemele.

„Au fost semnale clare că are un fond alergic și n-am vrut să fiu într-o situație în care să mă ia pe nepregătite. S-a dovedit că sunt semnale de alarmă”, ne-a mai povestit Amalia Enache, mândră tare de fiica ei, care a stat cuminte cât timp a fost înțepată: „Am ajuns în punctul în care înțelege că urmează să fie înțepată și că va trece repede și nu facem din asta o mare dramă”.

VIDEO: Bogdan Sorocan


Mirela Vaida a fost pusă pe liber de Antena 1! Gravidă în 7 luni, vedeta a fost anunțată că nu îi mai este înnoit contractul

Urmărește-ne pe Google News