De când a devenit mamă, artista pune copilul pe primul plan. Pentru a-i asigura fetiței confortul de care are nevoie, Anda și soțul ei au decis să își schimbe reședința. Asta se va potrivi de minune și cu planul celor doi de a-și mări familia, anul viitor.

„Sunt foarte împlinită și foarte fericită cu tot ce îmi oferă Dumnezeu și mi-a oferit până acum și foarte recunoscătoare pentru tot ce mi se întâmplă. Vrem să ne mutăm într-o casă, pentru că ne dorim ca Evelin să poată să alerge în curte și să se joace cu cățelul și să își facă toate nebuniile pe care își dorește să le facă. Iar asta deja e în curs de a se întâmpla”, a declarat, pentru Libertatea, Anda Adam.

Anda Adam se mută la casă de dragul fiicei sale

„E ridicată, se lucrează la exterioare”

Cântăreața nu poate estima în cât timp se vor finaliza lucrările la locuință, așa că se înarmează cu răbdare. „E ridicată, se lucrează la exterioare și se intră pe interior la instalații, e lângă București, în Tunari. Sunt 3 dormitoare sus, living și bucătărie jos. Când am făcut planul casei am vrut oricum o cameră jos, la parter, în cazul în care vine cineva în vizită la noi – noi avem bunicii plecați și ei vin o dată pe an să stea cu noi, mama mea vine din Statele Unite sau poate vine tatăl meu sau mama soțului meu – să aibă unde să stea. Deci am gândit-o așa, pentru toată lumea, pentru o familie extinsă”, a explicat cântăreața.

Anda Adam și soțul ei își mai doresc un copil anul viitor

Foto: Dumitru Angelescu/Facebook

Video: Sorin Cioponea

Citește și: Vă recomandăm 7 super lecturi de weekend. De la fata dispărută și până la ce spun politicienii români despre posibila dispariție a Pământului

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News