Dacă la nașterea Elei, prima fetiță a cuplului, cei doi soți au decis să o ia în dormitorul lor și să se ocupe pe rând de necesitățile micuței, la cel de-al doilea bebeluș, Andreea Bălan și George Burcea își vor împărți sarcinile. Mai precis, pentru o periodă de minimum un an, cei doi soți vor dormi în camere separate, fiecare cu câte un copil. „Nu putem să dormim toți patru, pentru că bebelina nouă o va trezi pe Ella și atunci, am zis să ne împărțim. Adică unul o să doarmă cu o fetiță și celălalt, cu cealaltă fetiță. Ne-am făcut planul ca asta să se întâmple o perioadă. Am făcut calcul cam un an să fim așa, apoi să le punem împreună în aceeași cameră”, ne-a mărturisit artista. „Deci, practic, va exista o cameră a lor peste ceva timp. Sperăm ca la un an, cea mică deja să doarmă toată noaptea”.
Nu este o gravidă panicoasă
Până când bebelușul cu numărul doi va veni în familia lor, undeva în luna martie a acestui an, Andreea Bălan se bucură în continuare de sarcină, despre care spune că este cel mai bun lucru pentru o femeie. „Părul crește mai repede. Acesta este părul meu natural, nu am extensii, nu am peruci! S-a regenerat foarte bine chiar în sarcină! După ce naști, firele care n-au picat în sarcină vor pica, dar faptul că s-a regenerat oricum contează. Datorită sarcinii am un păr frumos”, ne-a povestit Andreea, mărturisindu-ne și că nu a fost o gravidă panicoasă și că nu și-a schimbat cu nimic obiceiurile feminine. „Folosesc aceleași creme pe care le foloseam și înainte. Și pentru față, și pentru corp am același mod de îngrijire. Oricum foloseam niște creme bune, pe care le-am testat de-a lungul timpului. De vopsit, mă vopsesc în continuare. Nu înseamnă că dacă ești gravidă, ești bolnavă și nu mai trebuie să faci nimic, să stai cu rădăcinile crescute, să nu-ți faci unghiile, să nu te epilezi și așa mai departe. Am fix aceleași ritualuri ca și înainte”, a mai spus ea.
VIDEO: Bogdan Sorocan