Anghel Damian, actor din distribuția serialului „Vlad”

Deși a crescut înconjurat de actori și oameni de film și de teatru, ambii părinți având o carieră în acest domeniu, Anghel Damian, interpretul lui Adrian în serialul „Vlad”, susține că nu a moștenit această pasiune de la părinții lui. Din contră!

„În copilărie, instinctul meu a fost să mă îndepărtez cât mai mult de mediul ăsta. Mi s-a părut că nu e pentru mine. Poate și pentru că vedeam, de fapt, și partea nevăzută a meseriei… Părinții mei au avut filmări când aveam eu câteva luni! Au fost plecați în munți câte 6 luni și eu am stat cu bunicii. Nu le zic neapărat evenimente traumatice, dar vedeam că e o meserie mai puțin obișnuită, care te ia pe sus și te duce departe de familie, n-ai un job de la 8 la 17, după care te duci frumos acasă și îți vezi copiii”, ne-a mărturisit tânărul.

Anghel, alturi de colegii de platou

Colegele de liceu l-au „momit” să se apuce de teatru

Totuși, de ce îi era scris n-a scăpat. În liceu, colegele de clasă l-au rugat să intre în trupa de teatru, iar el s-a descurcat impecabil. A fost semnul de care avea nevoie pentru a-și alege profesia: „Cât de mult n-am vrut eu, tot acolo am ajuns! Culmea, nu a venit din partea familiei, ai mei nici măcar nu mi-au sugerat măcar să fac asta. A venit datorită unor colege din liceu care m-au atras în trupa de teatru”.


Citește și: 

Culmea-culmilor! Bazinul olimpic de la Otopeni nu e branșat la rețeaua de apă!

 
 

Urmărește-ne pe Google News