Vrând să îşi ia cât mai în serios rolul de viitoare soţie, „Burlăciţa” le găteşte pretendenţilor săi. Botezatu e gelos şi spune că nu a cunoscut niciodată această faţă a Biancăi.
Plin de adrenalină, tensiuni şi conflicte la scenă deschisă între protagoniştii competiţiei din ce în ce mai aprinşi de colţii  rivalitaţii ia startul cel de-al şaselea episod „Burlăciţa”, filmat pe exoticele meleaguri turceşti. Pe mai departe doar şapte domni o vor însoţi pe frumoasa roşcată în jocul seducţiei.
Deoarece şi-a supus pretendenţii la probe care de care mai ingenioase pentru a le testa priceperile şi îndemânarea, acum a venit rândul Biancăi să îşi etaleze calităţile. Aceasta a decis să le pregătească chiar ea prânzul concurenţilor.
„Pentru că astăzi sunt o bucătăreasă anti-talent, să începem operaţiunea mâncarea. Sper să nu otrăvesc pe nimeni!Am încercat să mă implic, să fiu acolo, sa  pun eu totul în ordine, să condimentez mâncarea!” spune Bianca.

Bote, despre Bianca: „Scorpia începe să se dea pe brazdă”

Profund uimit de noua faţă, nedescoperită până acum a „Burlăciţei”, Cătălin nu se poate abţine să exclame:  „Azi a făcut şi mâncare, cred că poate deveni o soţie bună pe viitor. Încep să fiu invidios pe cel care îi va cuceri inima sau dacă nu, cel care va fi în viitor cu Bianca, pentru că a început să se dea puţin pe brazdă. Scorpia începe să fie îmblânzită!”
Si dacă băieţii sunt extrem de entuziasmaţi de primirea Biancăi, şi exclamă într-un glas „Eşti cea mai bună bucătăreasă!”, Bote nu-şi poate ascunde gelozia: „Mie nu mi-a făcut niciodată o omletă măcar şi uite ce a gătit pentru voi!”.
Bianca încearcă să se scuze: „Nu mă pot considera o bucătăreasă desăvârşită, nu ştiu să fac de mâncare, dar nici nu mori de foame cu mine. Mă descurc!”.
Dacă a reuşit diva să îşi impresioneze pretendenţii şi mai ales să îi convingă că încearcă să îşi ia cât mai în serios rolul de viitoare soţie şi gospodină, telespectatorii Antena 1 vor putea urmări joi, 11 august, de la 20:20, într-un nou episod al emisiunii „Burlăcița”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Observatornews.ro
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI