Cu această ocazie a făcut și câteva cumpărături și pentru acasă. A luat fasole, ceapă și ardei. “Fac fasole și la felul principal și la paste. Fac paste cu fasole și roșii. La ceapă și salată fac niște chifteluțe vegetariene, la ardei fac peperonata cu curcan, iar caisele le mănânc așa, dimineața la mic dejun”, ne-a spus chef Patrizia.

A declarat pentru Libertatea că Piața Obor este preferata ei și că vine la piață în funcție de rezervările și de evenimentele pe care le are. “Cum restaurantele lucrează acum numai în weekend, vin la piață de două ori pe săptămână. Dacă am un meniu într-un loc și se lansează un restaurant vin o zi da, o zi nu, la piață”, a precizat fosta jurată de la emisiunea MasterChef. Îi place să aibă mereu legume proaspete în casă, și de aceea dacă nu are ea timp să ajungă la piață, vine mama ei. “Vin în piață pentru orice. De multe ori mă inspir și la rețete când văd ce au ei ( producătorii pe tarabe- n.r.). De exemplu, am văzut zmeură superbă și m-am gândit la un desert cu zmeură. Acum, cu roșiile astea de grădină fac multe preparate pe bază de sos de roșii”, a mai spus jurata.

Fiului ei îi place varza

Chef Patrizia Paglieri ne-a mai spus că fiul ei, Francesco (22 de ani) care locuiește alături de ea, este înnebunit după varză. “Francesco al meu e pasionat de varză. Mănâncă varză aproape în fiecare zi . Mama vrea să îi facă gătită, el vrea crudă”, ne-a mărturisit chef Patrizia.

Ea îl încurajează să mânânce legume și fructe proaspete. Tocmai de aceea îi place să vină la piață mai ales în acest sezon: ”Astea (fructele și legumele- n.r.) sezonale sunt mult mai ieftine decât cele de import. Deci mănânci fructe de sezon, natural, sănătos, mănânci și ieftin. La piață nu e cheltuială care să ne aducă la faliment. Din piață poți face preparate minunate cu un buget foarte mic. Nu e obligator să cumperi zmeură la 15 lei. Poți să cumperi caise sau piersici la 5 lei kg și iese tot un desert minunat”, a mai spus chef Patrizia. Ea a participat recent la campania #merglapiata inițiată de Asociația Administratorilor de Piețe din România (AAPR), care încurajează cumpărăturile de la producătorii din piețe.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV/ Și milionarii fac piața, nu-i așa? Camelia Șucu caută la țărani roșii cu ”parfum de copilărie”- VIDEO

 
 

Urmărește-ne pe Google News