Andreas Petrescu susține că inspirația îi vine mai ușor, când scrie, dacă știe cine va juca rolurile. Așa s-a întâmplat și cu piesa de teatru „Te iubesc, dar nu pe tine”. Și-a adunat prietenii și a ieșit o comedie spumoasă. „Sunt, până la urmă, primul om care a reușit să împace cele două trusturi și să le aducă împreună: Antena și PRO lucrează împreună aici”, spune el.
Despre decizia de a pune pe afiș personajele din seriale, deși n-au legătură cu piesa, spune că a fost o strategie menită să atragă în sala de teatru oamenii care i-au îndrăgit pe actori la TV. Recunoaște însă că „nu e foarte corect nici pentru seriale, nici pentru noi”.
Cum a ales distribuția
Toți actorii din piesă îi sunt prieteni lui Andreas. Iar Leonid Doni i-a fost și coleg de facultate. Cei doi au fost la un pas de a juca împreună într-un alt spectacol, dar nu s-a mai făcut.
„Ne știm din facultate, am fost colegi, nu de clasă, eu eram mai mare ca el cu doi ani. Ne mai întâlneam după facultate în diferite locuri, ne salutam, dar nu vorbeam mult. L-am chemat să jucăm împreună. Apoi, eu nu fac spectacole fără Anca Dinicu, pentru că este o actriță extraordinară, o știu de mult. E sora mea mai mică, e prietena mea cea mai bună. Pe Anca am văzut-o în spectacolul „Boeing Boeing”, mi s-a părut că e foarte frumoasă și foarte talentată. Am aflat de la Temișan, mai târziu, că era spectacolul ei de debut, era prima oară în viața ei pe scenă, după facultate”, ne-a povestit Andreas Petrescu.
„Mi-a zis că îi plac textele mele, că râde la ele”
În comedia „Te iubesc, dar nu pe tine”, Paula Chirilă și Andreas sunt soț și soție. De câteva zile, cei doi au și o fotografie „îndrăzneață” împreună. „Am făcut un selfie. Aveam nevoie în spectacol de o fotografie cu noi, pentru că suntem căsătoriți. Și nu aveam, aveam doar cu Alina Chivulescu, pe care o țineam mai într-o parte, să nu vadă lumea că nu e Paula. Soția mea, Augusta (Lazarov – n.r.), a fost și a scos fotografia, a pus rama și uite că avem cu ce să jucăm”, a adăugat el.
Paula joacă de doi ani în spectacol, după ce a preluat rolul de la Alina Chivulescu, și s-a integrat perfect. „De mult plănuiam și cu ea să facem un spectacol împreună, mi-a zis că îi plac textele mele, că râde la ele. Cu Paula poți să glumești, poți să te joci, nu se supără, e un om normal la cap”, a mai spus Andreas.
Foto: Sorin Cioponea
Video: Cosmin Nistor