Cornel a intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru sosirea celui de-al doilea copil, așteptat în jurul datei de 1 august . „Cu cât ne apropiem mai mult de termenul-limită, cu atât mai emoționați suntem să bifăm tot ce e nevoie să aibă când vine în lumea noastră. Suntem OK, suntem mai relaxați decât am fi crezut”, ne-a spus el.
Prea multe achiziții nu au de făcut Cornel și Eliza, soția lui, întrucât „arsenalul” luat pentru fiica lor, Zara, a crescut de la o zi la alta. „Avem atât de multe în casă, am cumpărat atât de multe jucării și pătuțuri, că avem pentru mai mulți copii, câți vor să vină la noi. Nu știu câți, nu ne-am propus o cifră… Ne-am dorit, dar nu speram că o să avem și fetiță, și băiețel. Dacă o să se întâmple să mai vrea un copil să vină la noi, pentru că așa cred, copiii își aleg părinții, atunci, cu mare drag”, a declarat pentru Libertatea Cornel Ilie.
Zara își așteaptă cu nerăbdare frățiorul
Cornel și Eliza au avut grijă ca micuța lor, Zara, care are trei ani și jumătate, să nu fie geloasă pe bebelușul care urmează să le întregească familia. Prin urmare, copila e nerăbdătoare să îl cunoască. „A primit vestea cu mare bucurie. În timp, a înțeles ideea, a înțeles că o să mai fie un bebe în casă, că o să trebuiască să fie și ea mămică, pentru că va trebui să aibă grijă de el, să îi dea să mănânce, să îl îmbrace, să-l schimbe, să se joace cu el, să îl învețe lucruri”, a explicat Cornel.
Liderul trupei Vunk și-a făcut planul să fie acasă în momentul în care micuțul se va hotărî să își cunoască părinții. „În preajma zilei în care va trebui să nască, clar că nu o să-mi iau niciun concert, o să stau acolo. Ca și cu Zara, o să stau la spital cu mami, o să dorm acolo câteva zile. Dacă mă lasă să văd și operația, cu atât mai bine! Așa că în perioada aceea o să stau aproape. Am asistat la nașterea Zarei, dar m-am uitat pe geam. Adică nu m-au lăsat să intru chiar în sală, dar aș intra cu mare drag”, ne-a mărturisit el.
Video: Robert Hanciarec