Cristina Rus are parte de o viață fericită, chiar dacă nu mai este în lumina reflectoarelor. Zilele trecute, artista a afișat o siluetă de invidiat la un eveniment dedicat copiilor. Arată și se simte bine, iar rezultatul schimbării se datorează vizitei la nutriționist.
“80 la sută e cam din ce mănânci și 20 la sută din ce sport faci, ce activități fizice ai. Încerc să mănânc produse cât mai lichide, care să nu îngreuneze digestia, dar până la urmă suntem foarte diferiți și fiecare trebuie să vadă bioritmul natural, ce îi face bine. Am observat alimentele care nu îmi fac bine, care mă umflă și ușor ușor am încercat să le elimin. Eu am fost la nutriționist. Acum am 54 kg. Nu am de gând să mai slăbesc. Mă simt foarte bine așa. Când eram în Blondy aveam 52 kg”, a declarat, pentru Libertatea, Cristina Rus.
În ceea ce privește condiția fizică, fosta cântăreață recunoaște că a pus punct antrenamentelor la sală în favoarea celor de pilates. În rest pare împăcată cu viața ei departe de showbiz.
“E cu totul alta. Cred că în viață e bine ca fiecare să ne vedem prioritățile și să mergem așa cum viața ne ghidează, să nu ne punem contră, să nu ne luptăm cu noi. Atunci când un lucru îți face atât de mare plăcere, încât devine ca un drog, lupta de a renunța la acel ceva este foarte mare. Mă refer la partea artistică, da. Încerc să o canalizez către altceva. De exemplu îmi place să mă ocup de casă, să aranjez, să cumpăr diverse lucruri, de exemplu flori în casă, să cânt cu fetița mea, e foarte important ca latura asta muzicală să mi-o manifest și chiar fac lucrul acesta, dar în cadrul familiei”, a declarat, pentru Libertatea, Cristina Rus.
Cristina Rus: “Este o meserie pe care pot să o fac!”
Cristina Rus are o familie fericită și reușește să fie prezentă tot timpul în viața celor doi copii. Îi e dor să urce pe scenă, să cânte? “Sincer nu am făcut de foarte mult timp și nici nu știu cum mai e”, a recunoscut ea. În prezent, are pe mână un proiect, care momentan rămâne secret. “O dată cu avansarea proiectului la care lucrez momentan, o să văd cum reușeșc să gestionez sau dacă este bine să merg și către media”, a precizat ea.
Dacă se va întoarce sau nu în muzică la un moment dat, nici ea nu știe. Momentan pare să îi fie bine așa. “Nu m-am gândit la asta, e o meserie pe care pot să o fac și este și o pasiune, nu sunt în postura să dau un verdict, dar în momentul de față fac altceva și viitorul va decide”, a conchis Cristina Rus.
Citeste si:
Cristina Rus vorbește despre cel de-al treilea copil. “Noi îl primim”
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!