„Au fost clipe minunate, o perioadă a vieții mele foarte frumoasă, este omul care m-a format în cariera mea, care m-a sprijinit; atunci când mă gândesc la doamna Zina eu la asta mă gândesc. Unul dintre momentele frumoase a fost când am organizat evenimentul-tribut pentru ea, când a împlinit 80 de ani și am făcut la Snagov un eveniment care a adus pe scenă și artiști, și creatori de modă pe care Zina i-a lansat. De atunci o am în amintirea mea, era distinsă, frumoasă, ca de obicei, o lady”, își amintește Dana Săvuică.

Dana Săvuică a trecut cu brio probele impuse la casting

„Se dădea un examen și erau sute de fete”

Doamna modei românești își alegea fetele pentru prezentări în urma unei selecții riguroase, ne-a dezvăluit Dana. Doar cele care aveau “stofă” pentru această meserie primeau OK-ul și treceau în etapa de pregătire minuțioasă, pentru a defila ulterior în show-urile ei de modă.

„Noi, manechinele ei, am trecut prin școală. La Casa de Modă Venus era și e în continuare o sală cu scenă, iar ea acolo a făcut cursurile. Nu puteai să intri așa, oricum, în echipa de aur a Zinei Dumitrescu. Prima oară când am fost acolo, am fost practic la examen. Se dădea un examen și erau sute de fete. Ne punea să intrăm pe scenă și să ne mișcăm într-un mod natural, iar ea vedea imediat dacă ai talent, dacă ai acel zvâc în picioare sau nu, dacă ai expresivitate în mișcare, în mâini, în gestică, în mimică, în absolut tot, își dădea seama din primele secunde dacă ești bună de manechin sau nu. Am poze cu dânsa din diverse perioade ale carierei mele, și de la început, atunci când mă învăța să mă mișc pe scenă, și din timpul prezentărilor de modă. Cam cu asta am rămas…”, a declarat, pentru Libertatea, Dana Săvuică.

Foto: Dumitru Angelescu/ Video: Sorin Cioponea


Citește și:

În drum spre Cannes, regizorul Corneliu Porumboiu a sesizat schimbările din Libertatea. „M-a cutremurat povestea românului Gică, omorât în Suedia!”

Urmărește-ne pe Google News