Și a ajuns să joace dintr-o întâmplare, pentru că a mers la casting când viața ei profesională părea deja desenată nu în culorile actoriei, ci în cele ale construcțiilor.

Doinița Oancea era pe punctul de a începe un job nou când a mers la un casting, pe care l-a și luat. Așa a ajuns să joace în prima telenovelă românească, pe care și-a pus amprenta Ruxandra Ion.

„La momentul respectiv, mă întorsesem de la niște studii din Budapesta și tocmai fusesem la un interviu, urma să lucrez la o companie de construcții și cumva am fentat prima zi de muncă și am venit la casting. Și am avut de ales: în ziua în care am semnat contractul cu respectivul trust (n.r. – PRO TV), mi-a venit și contractul de master, adică primeam bursă tot acolo, în Budapesta, și a trebuit iar să fac o alegere…

Deci a fost vorba de un dram de nebunie, pentru că am ales un teren pe care nu îl știam absolut deloc. Nu făcusem niciodată asta, dar am zis: «Bă, cred că o să-mi placă!». Și într-adevăr, de când am început să lucrez mi-am dat seama că, de fapt, asta era menirea mea și eu nu ajungeam la ea. Și Dumnezeu mi-a trimis un semn. La Budapesta făcusem 10 luni de cursuri postuniversitare pe sociologie”, a declarat, pentru Libertatea, Doinița Oancea.

Ruxandra Ion a descoperit talentul Doiniței Oancea

Actrița susține că pe lângă dramul de nebunie a fost vorba și de noroc. De casting i-a spus fostul ei șef, ea a lucrat la o companie de spectacole – și tot el a fost cel care a dus-o la Buftea. Iar acolo a convins că are „stofă” de actriță.

„Când am luat contact cu această lume, nu știam exact nici cu ce se mănâncă, tot timpul îmi puneam întrebări: «Dar fac bine?». Doamna Ruxandra Ion pot să spun că a avut foarte multă încredere în mine să mă ia așa «civilă» sau de pe stradă și să-mi zică «Hai, că o să fie bine și știu eu ce poți tu!» Uite că a avut dreptate și mă bucur să lucrez cu ea. Îmi este foarte dragă, o iubesc, o admir și o respect foarte tare”, ne-a povestit Doinița Oancea.

În „Fructul oprit” a intrat fără casting

În prezent, Doinița Oancea lucrează tot cu Ruxandra Ion, dar la serialul „Fructul oprit”, difuzat la Antena 1. De această dată, actrița și-a luat rolul în primire fără să dea vreo probă înainte. „Nu am dat casting pentru asta, dar mi-a făcut niște poze cu părul strâns, pentru că este o diferență între Doinița și această Tănțica pe care o joc – este o fată modestă, tot timpul cu părul strâns, unghiile tăiate scurt. Nu am dat casting pentru că, probabil, au știut ei că o să mă potrivesc cu acest personaj”, a adăugat actrița.

Video: Robert Hanciarec

Citește și: VIDEO/ La 75 de ani, Margareta Pâslaru dă lecții de modă. „Las mereu imaginația să lucreze”

Urmărește-ne pe Google News