Dorian Popa și iubita lui, Claudia, au planuri serioase pentru 2019. Deși formează de ani buni un cuplu, îndrăgostiții nu au în plan oficializarea relației, ci doar se așază la casa lor.
„Nu avem nevoie de pasul cel mare, întrucât nu considerăm că este o schimbare care ne-ar ajuta sau pe care ne-o dorim vreunul dintre noi. Mergem în continuare și cred că surpriza cea mai frumoasă pe care Dumnezeu ne-a dat-o este că mai avem puțin și ne terminăm casa. Până la sfârșitul lunii aprilie vreau să fim deja în casă”, a declarat, pentru Libertatea, Dorian Popa.
Artistul susține că locuința arată așa cum el și Claudia și-au dorit. Doar că, în momentul în care o vor inaugura, vor ca totul să fie pus la punct. Prin urmare, se mai înarmează cu un pic de răbdare. Artistul a mărturisit în trecut că a investit 50.000 de euro în casă, bani pe care i-a dat pentru teren și ridicarea construcției.
„Interiorul casei este discutat în totalitate și terminat de discutat, mai avem de pus la punct planurile cu piscina și cu foișorul din curte, după care le punem și în aplicare și cam asta e treaba. Casa e un melanj de design propriu cu design profi în ceea ce privește băile, pentru că am vrut să fie făcute de profesioniști”, a adăugat el. În curte intenționează să amenajeze și un studio și știe exact cum vrea să arate: „Va fi din sticlă în totalitate, cu excepția „borcanului” în care se va înregistra muzică”.
Își schimbă tatuajele la câteva zile
Zilele trecute, la avanpremiera unui desen animat la care a contribuit – „Marea Aventură Lego 2”, în care a asigurat vocea lui Batman -, cântărețul a apărut cu noi tatuaje. „Eu nu sunt tatuat permanent. Este o colecție nouă de tatuaje pe care am lansat-o în participare cu un brand de tatuaje temporare, care se duc în câteva zile. Nici nu știu câte am acum pe mine, dar mă joc cu ele. O dată la câteva zile le schimb, mi se pare foarte interesant faptul că ele sunt atât de versatile”, ne-a explicat el.
Va lansa o melodie țigănească
După ce a cunoscut succesul cu piesa „Bună, ce mai zici?”, Dorian s-a gândit s-o traducă în țigănește și să încerce să cucerească, astfel, și minoritatea romă. Cele 56 de milioane de vizualizări pe care le-a strâns pe YouTube piesa sus-amintită, cântată alături de Ruby, l-au motivat pe Dorian să facă asta, așa că acum, cântărețul se pregătește să înregistreze „Socheres”. Melodia e semnată de Gipsy Casual, una dintre formațiile de muzică balcanică în vogă. (Florian Gheorghe)
Foto: Dumitru Angelescu; Video: George Capoianu