La nici 4 ani, Dominic este un adevărat dansator, imitând la perfecție coregrafia părinților, fiind o sursă de inspirație și pentru fratele mai mic, Akim, care abia a învățat primii pași, dar are dansul în sânge.

De altfel, cei doi nu sunt singurii copii care sunt pasionați de muzica Antoniei. Anunțată că va susține un concert într-un loc de distracții din parcul Herăstrău, artista a strâns o sumedenie de pici care se întreceau în dansuri în fața scenei. „Nu cred că au venit că sunt eu cea mai frumoasă mămică. Cred că sunt fericiți când mă văd. Nu știu”, a spus Antonia, în timp ce micuții trăgeau de ea pentru a face poze.

Antonia vrea să filmeze un videoclip alături de fiul ei, Dominic

Cu un mare „lipici” la copii, Antonia nu are nevoie să facă nimic special pentru ca aceștia să se simtă bine în preajma ei. Așa că, atunci când este acasă, alături de Alex și de cei doi băieți, Antonia face adevărat spectacol. Totuși, Dominic se simte în largul lui doar în intimitatea living-ului, nu și pe scenă. Dovadă că, zilele trecute, băiețelul s-a lipit de mama lui și nu a vrut să împărtășească publicului din mișcările lui de dans. „Azi, (n.r. 1 Iunie) îl am pe Dominic cu mine, l-am adus cu mine”, ne-a spus Antonia înainte să urce pe scenă, completând că Dominic este foarte talentat și se gândește chiar să filmeze un videoclip alături de el.

„E genetic să zicem. Dar cred că nu doar ai mei. Toți copiii dansează la vârsta pe care o au Dominic și Achim. Vom vedea dacă ne vor moșteni. Când suntem toți acasă e caraghios tare. Dansăm, cântăm. La o minitrupă nu m-am gândit, dar ar fi tare. Aș vrea Domi să joace într-un clip, să danseze. Are mișcări. Toate mișcările le-a învățat clar uitându-se la noi”, a mai spus artista.

VIDEO: Bogdan Sorocan

FOTO: Dumitru Angelescu

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO/Sindromul Italia, suferința celor dezrădăcinate, desconsiderate, dezamăgite, umilite. Prizonierele durerii caută, la Socola, drumul spre eliberare

 
 

Urmărește-ne pe Google News