De când a născut, Bianca Drăgușanu a apelat atât la ajutorul mamei sale, cât și a mamei lui Victor, pentru a o putea avea grijă mai ușor de Sofia. Cu toate că în casa lor nu mai este deloc liniște, Bianca și Victor nu s-au transformat într-o pereche anostă, care nu are nicio altă activitate decât creșterea copilului. Cei doi știu cum să mențină focul pasiunii și au grijă să aibă și momentele lor de romantism. „Suntem foarte fericiți. La noi și Bella este un cățel fericit. Acum avem o familie atât de frumoasă, încât îmi doresc ca și ea să-mi facă niște puișori, să fie casa plină, să fie o mulțime de căței, de jucării și să fie foarte frumos la noi”, ne-a declarat Bianca, completând că îi place mult agitația de acasă, însă, atunci când vrea să fie singură cu tatăl copilului ei, își iau o scurtă vacanță. „Când vrem să stăm noi doi singuri plecăm în vacanță”, a mai spus Bianca, aprobadată de Victor. „Avem și singurătatea noastră”, a completat Slav. Atunci când nu pleacă de lângă Sofia, cei doi se retrag în camera de la etajul casei, acolo unde nu-i deranjează nimeni.
„Când vrem să fim singuri urcăm la etaj. Din fericire ne permitem, adică ne permite casa”, ne-a mai spus Bianca. De altfel cei doi au norocul ca, pe timpul nopții, fiica lor să fie extrem de cuminte. „Dacă plânge Sofia, clar ne trezim, dar seara nu prea plânge”, spus Victor, completat de Bianca. „Da, da. Ziua este o șantajistă. Nu plânge, doar e mârăită, vrea doar în brațe. Dar seara nu”.
Bianca Drăgușanu și Victor Slav știu să facă echipă bună în orice situație
Bianca și Victor au învățat să comunice mai bine și să se asculte mai mult unul pe celălalt. Dovadă că cei doi fac echipă bună în orice situație stă faptul că Bianca și Victor au reușit să ia premiul cel mare la emisiunea „Roata Norocului” de la Kanal D, care va debuta pe 29 ianuarie pe micul ecran, unde au participat pentru a o ajuta pe Alexandra, o tânără cu o situație financiară precară.
„Am cunoscut-o pe Alexandra. Este un copil tare frumos și tare deștept”, ne-a spus Bianca despre adolescenta pentru care au venit la emisiune. „De când devii părinte și ai un copil, latura asta sensibilă ți se dezvoltă mult mai mult și devii sensibil la multe lucruri la care poate până acum nu erai sau nu observai”, a spus și Victor. La fel de sensibilă în ceea ce privește oamenii mai puțin norocoși, Bianca a promis că va încerca să ajute cât mai multă lume.„O să mai venim la Roata Norocului. Nu ai văzut că noi câștigăm tot timpul. Normal, vreau să ajut oamenii atât cât pot eu să fac chestia asta. Deci de fiecare dată când mă cheamă o să câștig, așa că să mă mai cheme. Vreau să ajut pe toată lumea”, a completat Drăgușanu, care a făcut senzație pe platoul emisiunii. „Știi ce am remarcat? Ea are foarte mult noroc. Când eram pe runda ei, s-au câștigat rundele alea, pe runda mea nu. Mi-e ciuda, recunosc”, ne-a mai declarat amuzat Victor Slav.