Vedeta trece printr-una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții sale.

Roxana Ciuhulescu s-a măritat cu Silviu Bulugioiu și va deveni mamă peste doar câteva luni. Vedeta și soțul său au ales numele băiețelului, care se va numi Cezar Ioan. De asemenea, ei au decis ca părinții spirituali să fie chiar cei care le-au fost martori la cununia civilă și care îi vor cununa religios. Ce le-a cerut Roxana Ciuhulescu nașilor este însă ceva cu totul inedit. Aceștia au vorbit deja despre cum or să îmbrace bebelușul la botez!

”Mai întâi, eu și Silviu am lucrat împreună. Ne știm de vreo patru ani. Am avut multiple acțiuni împreună, în Motor Sport, ne ocupăm de off-road. An de an am organizat etape, am fost împreună la acțiuni umanitare. Mai mult, anul trecut, când deja eram împreună, am fost implicați amândoi în Campionatul Mondial de culturism si fitness. Atunci am aflat că vom avea un bebe, probabil un viitor campion. Nașii noștri sunt Simona și Gabriel Toncean, președintele Federației de Culturism și Fitness. Vorbeam cu ei că la botez, bebelușul va trebui să poarte un trening al echipei naționale”, a declarat Roxana Ciuhulescu pentru Libertatea.

Probleme cu sarcina

În ultima sa vacanță petrecută cu actualul soț și cu fiica ei, Roxana Ciuhulescu a avut probleme cu sarcina. Vedeta s-a simțit rău și a ajuns la spital, potrivit propriilor mărturisiri.

”Îmi doream încă un copil, de mulți ani. Într-adevăr, voiam un băiețel, că aveam o fetiță. Dumnezeu mi l-a dat când mă așteptam mai puțin. Am tot făcut stimulări. Îmi doream să reîncep procedura, rămânând cu ideea că aș avea eu vreo problemă. Dar se pare că nu la mine era, pentru că s-a întâmplat natural. Merg în continuare acolo, la clinica de fertilizare, dar pentru monitorizare. Sarcina a fost ușoară la început, apoi au urmat stări de rău. În vacanța din Thailanda am avut niște surprize neplăcute, care m-au și trimis la spital. Dar Dumnezeu a a avut grijă să fim bine”, a povestit Roxana Ciuhulescu pentru Libertatea.


CITEȘTE ȘI: VIDEO / Maternitatea din Chișinău a fost modernizată cu ajutorul României. În Republica Moldova se nasc mii de copii cu malformaţii


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News