Lorelai Moșneguțu a cântat dumnezeiește în finala marelui premiu de la ”Românii au talent”, iar jurații și publicul au desemnat-o marea câștigătoare.

Fetița părăsită în spital, din cauza maformațiilor pe care le avea, a demonstrat că se poate atinge perfecțiunea chiar dacă soarta i-a fost potrivnică. Cea care i-a fost mamă adevărată, în toți acești ani, Viorica Pârvan, i-a cultivat talentul pe care-l avea, descoperit la grădiniță. Lorelai a urmat studii de specialitate, iar acum impresionează prin vocea sa și prin felul în care cântă la pian.

”Mi s-a descoperit acest talent la grădiniță, apoi am făcut canto la Școala Populară”, a povestit Lorelai pentru Libertatea.

Vrea să devină învățătoare

Acesta nu este însă singurul său talent. Fata fără mâini scrie cărți, în format electronic, și face și teatru!

”Am scris până acum zece cărți, povești, poezii și lucrez la cea de-a 11-a. Prima carte a fost special pentru copii, restul despre eroi, scriitori dâmbovițeni, legende din Botoșani, Sibiu. Fac și teatru, sunt și într-un cor de copii”, a mărturisit aceasta.

”Îi place să exploreze și să scrie lucruri noi, despre care nu se știe”, a completat-o femeia care a luat-o în îngrijire, din spital, cea căreia Lorelai îi spune ”mami”.

Foto: Dumitru ANGELESCU

Lorelai a mai spus că-și dorește să devină educatoare pentru copii cu dizabilități.

”În prezent, sunt clasa a șaptea și doresc să dau la Liceul Pedagogic, să mă fac învățătoare pentru copii cu dizabilități”, a adăugat aceasta.

Totodată, Lorelai știe deja în ce va investi cei 120.000 de euro câștigați la ”Românii au talent”. Ce va face Lorelai Moșneguțu cu marele premiu?

”O să-mi cumpăr un apartament în București, de preferat în zona Gării de Nord, cu mobilă personalizată, la parter sau la etajul 1. Restul o să donez pentru copiii sărmani”, a mărturisit aceasta.

A câștigat peste 200 de diplome

La rându-i, Viorica Pârvan a mărturisit cum a reușit să o ajute pe Lorelai.

”I-am stimulat aceste pasiuni și dorințe de foarte mică. Încă de la grădiniță, primele diplome, de Piticot, au motivat-o. A muncit an de an să tot ia. Ea crede în steaua ei”, spune femeia.  

”Și așa am ajuns la 200 de diplome și 45 de trofee de când sunt cu profesoara mea de canto. Orice provocare și premiu luat mă motivează. Eu lupt cu mine însămi, nu concurez cu altcineva. Am numai zece la școală, toate materiile îmi plac, dar cel mai mult româna, biologia și gaoegrafia”, a completat Lorelai.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News