În clipa de față Corina Dănilă arată mult mai bine decât îi perioada când făcea furori în telenovelele românești. Deși este vizibilă transformarea, prezentatoarea TV a rămas modestă, declarând că sunt femei mult mai frumoase decât ea. „Nu sunt eu cea mai strălucitoare. Uite ce plin e aici la eveniment de frumuseți una și una. Apelez la stiliști, dar depinde de situații. Sunt situații când îmi aleg singură ținuta. Dacă merg la un eveniment cum e cel din seara asta, atunci se ocupă stilistul meu, iar cea care mă îmbracă este un designer român. Pentru emisiune tot la ea apelez. Apelez și la designeri străini. Desigur că în garderoba mea se regăsesc și piese ale designerilor celebri. Am piese preferate la care nu renunț pentru că îmi sunt foarte dragi și pentru că îmi vin bine și mă simt bine în ele”, ne-a declarat Corina Dănilă.

Corina Dănilă a slăbit iar acum încearcă să se mențină

Totuși, noua ei siluetă nu a fost neapărat voită, ci actrița a dat jos aproape 15 kilograme în urma unor probleme de sănătate. „A fost vorba despre o problemă de sănătate legată de coloană și atunci decizia pe care am luat-o, am luat-o împreună cu o serie de medici de la o clinică unde fac fizioterapie, kinetoterapie sub stricta lor observație pentru că sunt exerciții care îmi sunt indicate, altele care nu îmi sunt. Sub nicio formă nu este vorba despre foame, ba mai mult, acum mănânc și mai mult, dar mănânc ce trebuie, sănătos, iar asta tot în urma unei strajnice consulații primite de la un medic endocrinilog și nutriționist în același timp”, ne-a mai spus vedeta TV, completând că acum are grijă să se mențină la această greutate și, pe lângă un regim alimentar echilibrat, a exclus complet zahărul din alimentația ei.

„Știi că există dulciuri pentru oameni care suferă de diabet. Acelea sunt prietenele mele: înghețata fără zahăr, îndulcită cu ștevie, tot felul de mici ciocolățele. E adevărat este vorba și de cantitate, dar nu mă rețin. Doar că nu mănânc zahăr. Se poate, cu atât mai mult cu cât a fost vorba de o problemă de sănătate”, ne-a mai spus Corina.

VIDEO: Cosmin Nistor

CITEȘTE ȘI:

VIDEO EXCLUSIV/ Designerul Alexandru Ciucu, mărturisire de suflet pentru soția lui, după 7 ani de căsnicie. ”Și mâine aș alege-o tot pe ea”

 

Urmărește-ne pe Google News