Învitată la lansarea unui parfum de nișă, Corina, care a uimit prin foarte multe apariții excentrice, ne-a dezvăluit că nu a avut din copilărie un parfum de brand, ci că mult timp s-a dat cu parfumuri rusești, pe care le-a descoperit la o sărbătoare care se ținea annual la Satu Mare. „Nu am început cu parfum de brand, ci cu parfumurile rusești. La noi la Satu Mare este o tradiție și anume de Paște, oamenii vin la stropit și îmi aduc aminte că veneau efectiv cu parfumuri rusești și ne stropeau din cap până în picioare. Miroseam îngrozitor, căci nu miroseau tocmai bine, dar așa am început”, ne-a povestit cântăreața, completând că atunci când a devenit adolescentă își cumpăra parfumuri preparate în casă, din tot soiul de plante. „Îmi aduc aminte că la un moment dat profesoara mea de matematică își făcea un parfum din anumite plante și mirosea foarte bine. După parfumurile rusești, acela a fost al doilea parfum pe care l-am cumpărat. Era foarte ieftin. Abia mai târziu am dat de parfumurile de brand și am încercat mai multe”.
Corina a descoperit parfumurile în copilărie
În momentul de față, Corina nu a devenit o colecționară a parfumurilor fine, ci preferă să învestească în haine și accesorii. Cântăreața se numără printre acele persoane căreia dacă îi place o anumită aromă renunță cu greu la ea. „De obicei îmi place să folosesc același parfum multă vreme dacă-mi place ceva și nu sunt o colecționară de parfumuri. Nu sunt o mare fană. În general atunci când îmi place un parfum îl folosesc mai mulți ani”, ne-a mai spus Corina.
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
VIDEO: Cosmin Nistor
FOTO: Dumitru Angelescu
EXCLUSIV. Victor Slav a rămas fără permis! Polițiștii l-au prins conducând cu 186 km/h
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică în România. Are o importanță foarte mare în lume și doar cele mai puternice țări se pot lăuda cu așa ceva
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Chipul unui tată ucrainean care şi-a pierdut soţia şi cei trei copii într-un atac rusesc cu rachetă. Zdrobit de durere, i-a condus pe ultimul drum
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor