Corneliu Ulici este un nume pe care cei mai mulți îl asociază cu filme românești apreciate la festivalurile de film, dar și cu filme americane, însă tânărul nu este doar un actor talentat, ci și un cântăreț de excepție. Chiar dacă acum este prezentatorul emisiunii „Visuri la cheie” luând locul lui Dragoș Bucur, Corneliu și-a făcut debutul în showbiz, alături de Doru Todoruț în formația Bliss.

A pus în stand by muzica și s-a axat pe actorie, lucru care i-a adus și mai multe satisfacții. Ca un noroc, „botezul” l-a făcut alături de Francisc Ford Coppola cu care a lucrat la filmul „Tinerețe fără tinerețe”. De atunci a jucat în mai multe filme, multe dintre ele cu producție internațională. „Cele mai importante sunt cele mai recente, adică „Comrade Detective” și „The Crucifixion”, care  a fost primul rol principal într-un film american, în care am avut toată partitura, tot textul, în engleză. A fost o foarte mare provocare pentru mine. Astea sunt cele mai recente și cele mai cunoscute. Am participat într-adevăr la mult mai multe producții străine, americane, dar sunt cu roluri mici, scurte”, ne-a povestit Ulici, completând că deși au trecut atâția ani de când a lucrat cu marele regizor, își aduce aminte perfect momentul colaborării.

„Apropo de „botez”, Francisc Ford Coppola a făcut o chestie interesantă la începutul filmării. Are un ritual, am înțeles că e un ritual pe care îl face la toate filmele și ne-am strâns toți și am făcut o urare așa și după ce a făcut ritualul lui, ne-a întrebat la noi în România care este obiceiul. I-am zis că la noi cioburile aduc noroc, așa că a zis să spargem ceva, am spart niște farfurii și ne-am luat fiecare câte un ciob. A fost o experiență faină cu Coppola”.

Corneliu Ulici și-a început cariera alături de Ford Coppolla, fiind asistent de producție

Destul de modest pentru un tânăr actor cu peste 20 de filme la activ, Corneliu ne-a mai povestit că el lucrează la fel de bine cu echipele de producție de la noi, cât și cu cele de la Hollywood, și că are încredere că filmele românești vor fi la fel de des premiate ca cele de peste ocean. „Raportat la echipa de filmare, echipele de filmare sunt super profesioniste. Din moment ce cei de la Hollywood vin să facă filme aici la noi, cu echipele noastre, asta cred că spune totul. Există într-adevăr diferențe între actorii străini și actorii români și cred că sunt diferențe normale și naturale la care nu poți să aplici filtrul „e mai bine așa” sau „e mai rău așa”, ci pur și simplu e diferit pentru că suntem diferiți ca cultură, ca mentalitate, chiar și școala de actorie e diferită. Dar n-aș putea spune că suntem mai bine sau mai rău pentru că filmele noastre sunt premiate la fel”, ne-a mai spus noul prezentator TV.

FOTO: Adrian Manolache

CITEȘTE ȘI:

VIDEO EXCLUSIV/ Andreea Berecleanu reușește să arate impecabil, chiar dacă are mai multe evenimente într-o zi. Umblă cu ținutele ”la pachet”!

 
 

Urmărește-ne pe Google News