Nu ideea de Franța a impresionat-o pe Cristina, ci vestea că va merge la Paris, la Muzeeul de Arte Decorative. De mai bine de o lună, finalista de la „Bravo, ai stil” visa să ajungă la expozția aniversară a Casei Dior, expusă la Paris.

„Iubesc să călătoresc și, de câte ori eu și iubitul meu avem câteva zile libere, plecăm din țară. Știi cât de mult îmi place să fac shopping și mi-am zis că nu trebuie să ratez Milano în luna august, când sunt reduceri. Nici n-au trecut trei zile, că iubitul meu mă pune să împachetez totul că trebuie să plecăm de grabă. M-am și speriat. Credeam că s-a întâmplat ceva și nu vrea să-mi spună. Când colo, el cumpărase bilete pentru Paris. M-a auzit cum îi tot repetam că vreau musai să văd creațiile Christian Dior. Când am ajuns la expoziția Casei Dior am zis, m-a luat cu leșin. Nu-mi mai aduc aminte când am mai fost așa impresionată. Nu mai este un secret că iubesc moda, așa că trezită în mijlocul istoriei Dior, înconjurată de 400 de rochii, din diferite epoci, a fost ceva ce nu pot descrie în cuvinte”, ne-a declarat Cristina.

Cristina Dorobanțu a avut parte de șocul vieții când și-a văzut rochiile preferate

Casa Dior a animat, timp de 70 de ani, universul modei cu creațiile sale prestigioase. Deși prima defilare a avut loc pe data de 12 februarie 1947, organizatorii au lansat abia în luna iulie ușile muzeului de Arte Decorative pentru ca iubitorii de modă să vină să admire creațiile.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

„Este ceva spectaculos. Nu există persoană să nu fi auzit de Christian Dior, însă sunt convinsă că puțini sunt cei care au văzut toate creațiile lansate de casa de modă. La această expoziție erau prezentate doar creațiile care au revoluționat modă în ultimii 70 de ani. Aș fi stat o lună întreagă să le admir, însă timpul nu este mereu cel mai bun prieten”, ne-a mai spus tânăra.


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Afaceristul turc Abdullah Ataș se căiește și cere iertare familiei agentului rutier Gheorghe Ionescu

 
 

Urmărește-ne pe Google News