Pentru Cristina Spătar, acest an care se va încheia, a fost unul dintre cei mai grei, asta și pentru că artista a fost părăsită de soțul său, cu care are doi copii.

Deși cei doi sunt divorțați de ceva luni, ei locuiesc încă sub același acoperiș și fac eforturi să se înțeleagă de dragul copiilor lor, pe care-i cresc împreună.

”Sincer, a fost cel mai urât an după moartea mamei mele. De acum 17 ani nu am avut unul atât de greu. Soțul meu m-a părăsit, a ales un alt drum, nu-i ușor să treci printr-un divorț. A trebuit să mă reinventez, să mă reorientez  spre o nouă viață. Acel accident din care am scăpat cu viața m-a făcut să mă resetez mental, să mă gândesc mai bine care-mi sunt prioritățile. Copii mei sunt cei mai importanță, apoi eu. Nimeni nu te ajută în societatea noastră de azi, care s-a degradat fantastic. Iar eu sunt o femeie care oferă foarte mult, pun mult suflet. Așa am fost învățată. În schimb, eu am fost lovită din toate părțile”, a declarat Cristina Spătar.

Artista spune însă că ar face orice ca în 2017 să-i meargă mult mai bine. Supersiții prea multe pentru ultima zi a anului, nu are… Dar de una ține cont.

”Mă învățase soțul meu să ai mereu bani în mână. Dar nu cred că ține de superstiții, ci de cum o vrea Dumnezeu. E scris undeva sus ce avem de tras și ce cruce avem de dus, fiecare dintre noi”, crede Cristina Spătar.

Artista a mai spus că după luni de suferință, după divorț, acum s-a mai liniștit și știe care-i sunt prioritățile:

”M-am mai liniștit. Am un plan de priorități și să mă ajute Dumnezeu să-l duc la bun sfârșit”.

CITEȘTE ȘI: Cristina Spătar a divorțat, dar…. Mănâncă ce gătește soacra!

Urmărește-ne pe Google News