La câteva zile de la petrecerea de nuntă, Crina Abrudan mai simțea efectele unei seri de pomină. Fosta știristă ne-a declarat că s-a simțit extraordinar la propria nuntă, unde a dansat întreaga seară. „Nu am făcut febră musculară, dar niște bătături pe ici, pe colo sunt. Cât m-am chinuit eu să-mi găsesc o pereche de încălțăminte să nu-mi facă bătături, a fost imposibil. Am calculat și eu după nuntă cât am stat încălțată. M-am încălțat sâmbătă pe la 16.00 și m-am descălțat duminică la 8.00. Am avut tocuri foarte înalte, dar și foarte comode”, ne-a declarat Crina, completând că până și tortul mirilor l-a mâncat abia a doua zi, când au ajuns acasă.

„N-am mâncat. Am mâncat doar sarmale. Aperitivul l-am ratat, evident, pentru că atunci veneau invitații, peștele habar nu am când s-a dat și oricum nu mâncam pește, dar nici măcar nu l-am văzut, pentru că am dansat.  Am avut proțap, am ratat și proțapul. Când mi-am amintit eu undeva spre dimineață că avem un proțap, nu mai era nimic. Am văzut și candy bar-ul, noroc că am gustat la degustare, iar tortul, am tăiat prima felie și am mâncat a doua zi, din ce am luat acasă, pentru că acolo nu am mai apucat. Cânta Loredana și am rămas și am dansat”, a mai spus proaspăta mireasă.


VIDEO EXCLUSIV/ Oana Roman s-ar întoarce în televiziune, dar nu oricum. Vrea locul Mihaelei Rădulescu sau al Andreei Esca


 

Crina Abrudan s-a măritat cu Gabi Popescu

În timp ce Crina avea oarecum experiență în ale dansului, Gabi Popescu nu este vreun amator. Cel puțin până acum, când, cu sau fără voia lui, a venit pe ring și a dansat cu invitații lui. „Gabi nu dansează niciodată și nici nu a dansat vreodată la o nuntă, dar dansul mirilor nu avea de ales, trebuia să danseze. Și am avut o surpriză din partea nașilor, pe Fadi, care ne-a urcat pe amândoi pe scaune și Gabi nu a mai avut scăpare. A dansat nu o dată, de două ori, ci de mai multe ori. De fiecare dată l-a pus pe scaun și a dansat. Poate i-a plăcut așa mult că, cine știe, la următoarele petreceri poate o să-l văd dansând”, ne-a mai spus Crina.

Nu au programat luna de miere

În timp ce mulți alți miri abia așteaptă luna de miere, Crina și Gabi nici măcar nu s-au gândit la vreo vacanță. Cei doi vor petrece sezonul estival în România, iar apoi se vor gândi la o destinație exotică. „Nu plecăm acum nicăieri în luna de miere. Cred că o să plecăm în toamnă-iarnă. Acum e cald la noi și ar fi păcat să plecăm în altă parte. Să plec într-o țară unde este tot cald? Ne bucurăm aici de căldură și de vară. Sincer, nici nu am vorbit despre luna de miere, dar probabil o să plecăm în iarnă, când o să fie frig la noi, plus că sunt și zilele noastre de naștere în decembrie și ianuarie și poate ne mobilizăm atunci”, ne-a mai declarat Abrudan.

VIDEO: Robert Hanciarec


Socrul mic lovit de fulger în timp ce ținea un discurs la nunta fiicei


Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News