Vă prezentăm, în cele ce urmează, textul ipoteticei scrisori pe care premierul ar fi scris-o, citit de Toni Grecu, pe scena Teatrului Național.

„Dragă Moş Crăciun, mă numesc Viorica şi vreau să te rog să pui şi pentru mine câteva daruri în sacul tău, care ştiu că e încăpător şi mare şi are surprize pentru toţi, deoarece eu am fost foarte cuminte şi ascultătoare tot anul. Cum mi s-a spus – aşa am făcut.

Deci dragă Moşule, te rog aşa: să-mi aduci o carte de bucate nouă, care e cartea mea preferată. Cea care o am acuma este pătată de ulei şi de suc de maioneză şi nu se mai vede ce scrie la pagina cu salata boeuf care-i place cel mai mult lui.

2. Aş vrea să îmi aduci şi un aragaz mai bun, cu patru ochiuri şi cuptor electric, să-l montez în birou la Guvern, ca să mai gătesc din când în când, atunci când stau închisă acolo şi mă fac că scriu ordonanţe de urgenţă şi alte prostii.

3. Aş vrea şi un gherghef nou, că ăsta de-acuma l-am complectat la şedinţele de guvern în care vorbeşte miniştrii între ei şi eu nu înţeleg decât anumite cuvinte, cum ar fi: „şi”, „sau”, „dar”, „însă”, „pentru”, „deci” şi „nu mă interesează”.

Moş Crăciun, te mai rog să îmi aduci un vaccin pentru gripa porcină, care să-l fac cadou la porcii din toată ţara, care e bolnavi. Mi-e foarte milă de aceste animale atât de folositoare şi care mor nevinovate, atât din cauza gripei, cât şi din cauza ta, Crăciunule!

Te mai rog, Moşule, să-mi mai mai o putere să dau o hotărâre de guvern care n-a dat-o până acum niciun guvern, de exemplu să fie o ordonanţă de urgenţă prin care măgarii de pe Facebook care mă critică pe mine să le închid conturile de Facebook şi să le confişte poliţia internetul din casă.

Moşule, te rog să faci un fel de minune pentru mine şi să mă duc o dată la Bruxelles unde să vorbesc la o şedinţă în limba engleză cum nu vorbeşte nici Theresa May. Ştiu că e imposibil, dar cred că totuşi se poate. De-asta am ajuns şi eu prim-ministru.

Aş mai vrea, Moşule, să îmi aduci un acordeon, care îmi place foarte mult acest instrument şi să cânt la el când mă plictisesc în birou. După ce termin cu politica poate mă primeşte Emy Drăgoi la el în orchestră.

De asemenea, mi-ar place să am un telefon smart, care să vorbească corect în locul meu, iar când mă sună Iohannis să-l înjure direct, că eu nu îmi permit deoarece sunt o doamnă.

Moş Crăciun, mai doresc să îmi aduci nişte pastile de stress, adică să mă facă să par mai stresată, mai afectată şi mai implicată, deoarece eu nu simt niciun fel de emoţie şi supărare, indiferent cât mă înjură opoziţia şi statul paralel. Crezi că sunt normală sau intangibibilă?

Ultima dorinţă, dragă Moşule, e ca să îmi aduci nişte hormoni care să îmi crească şi mie mustaţa. Dacă tot am ideile lui, părerile lui, gândurile lui, corect ar fi să am şi mustaţa lui, nu? Despre altceva ce are el şi eu nu am nu vreau să-ţi cer, că nu vreau să intru în LGDBT.

Moşule, la mulţi ani matale şi la caprele lui matale care te duce cu sania din Polul Nord! Cu stimă, Viorica din România”, a citit Toni Grecu, spre deliciul publicului.

Nuami Dinescu, în rolul premierului: „Vă promit, în această zi de sărbătoare, că voi rămâne fidelă spiritului de turmă din partid”

Totodată, într-o înregistrare video postată pe Facebook în Ajunul Crăciunului, actrița Nuami Dinescu a parodiat-o pe Viorica Dăncilă, imaginându-și un discurs de Crăciun al șefei Executivului.

În video, „premierul” îi anunţă pe români că le pregăteşte cozonaci, deşi „nu mă pricep cu desăvârşire, dar am provizii de rahat şi vreau să-l folosesc cu folos”.

„Dragi români,

Astăzi, în această incomensurabilă zi de Ajun, într-o pornire de firească emoţie, mă ştiţi deja, sunt un om emotiv, deşi politician, am încuiat temeinic Guvernul şi iată-mă în faţa dumneavoastră. În faţa dumneavoastră nu este ministrul Dăncilă, este femeia Dăncilă, este mama Viorica Vasilica care iubeşte tradiţiile, care iubeşte prin empatie poporul şi portul nostru popular, mai ales că eu am cerut să nu ajungem toţi politician-robotişti.

Astăzi, într-o tresărire letargică de înviorare, aş vrea să fac pentru românii mei cozonaci. Am aici caietul de reţete al bunicii, nu am mai făcut de mult timp cozonaci, cum spuneam, dar am provizii de rahat şi vreau să-l folosesc cu folos.

Voi cozonăci cu toată dăruirea mea de femeie puternică pentru toţi românii care e singurii care poate să ne caracterizeze. Am ţinut şedinţă de CEX până acum să hotărâm dacă va fi unt în cozonac sau seu de oaie. S-a dat ordonanţa pe oaie, s-a dat ordonanţă pe seu, iar eu voi rămâne mereu de partea oii, blândă oaie şi prietenă de suflet cu acea oaie, prietenă deci şi cu Daea.

Am cerut în discursurile mele de la Parlament unitate şi înţelegere între noi, aşa încât din înălţimea bunăvoinţei mele de femeie îi voi trimite şi domnului Iohannis un cozonac cu oaie, deşi dânsul, neamţ fiind, poate preferă de porc. Dar eu am decis de ceva vreme să o fac de oaie.

Deşi dânsul, domnul Iohannis, a jignit în nenumărate rânduri primul-ministrul ţării, adică eu, nu mă voi coborî la dânsul să-i transmit, cum merita, jumări şi şorici. Voi rămâne la nobleţea mea de oaie, ca simbol al altruismului meu feminin.

Şi vă promit astăzi, în această zi de sărbătoare, că voi rămâne fidelă spiritului de turmă din partid, voi rămâne fidelă spiritului de oaie, aceeaşi oaie, care ştiţi în Mioriţa, deşi paranormală, deşi ştie că-i vine moartea prin doi ciobani de curând intraţi în viaţa noastră politică, aşteaptă fatalisto-eroică soartă, destin, „la suerte“, cum se exprima atât de frumos prietenul Iuncher.

Eu, dragi români, fac parte din acei oameni puternici, din acei oameni care pot ţine piept la orice, de aceea port zilnic şi veşnic o broşă în pieptul meu, care îmi va ţine loc de flacără violet. Vă rog să primiţi acest moment intim din viaţa mea.

Nu cunosc niciun prim-ministru care face cozonaci pentru poporul lui, mai ales că nu mă pricep cu desăvârşire. Mari Crizmăs. Meri-n Crizmăs. Crăciun fericit.”


Smiley are grijă să nu exagereze cu mâncarea, de Sărbători. „Încerc să nu mă rostogolesc pe stradă”

Fără număr! Loredana a pierdut șirul concertelor de Revelion! „Am multe, dar e bucuria mea să fiu pe scenă cu Agurida”

Urmărește-ne pe Google News