Alina și Alexandru Ciucu își vor cunoaște fiica în preajma sărbătorilor pascale, termenul fiind sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai.

“Sunt cu toată atenția către bebelușa pe care o așteptăm în viața noastră. Mi-am propus ca, cel puțin primele luni din viață, să o pot alăpta. Cred că este un lucru minunat, pe care o mamă poate să îl facă pentru copilul ei”, ne-a spus entuziasmată viitoarea mămică.

Se pare că și de această dată, vedeta îl va avea în sala de nașteri pe soțul ei. Designerul își dorește să își vadă fetița încă din prima clipă.

“La prima naștere a asistat, deci cu siguranță o să asiste și a doua oară, să vadă el cum se face! Să fie el acolo sigur că e copilul lui, e foarte, nu știu, posesiv așa în momentul în care e ceva al lui”, a declarat, pentru Libertatea, Alina Sorescu.   

Vedeta a devenit, pentru prima dată, mama în ianuarie 2014, când a născut-o prin cezariană pe Elena Carolina.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News