“În primul rând consider că, în momentul de față, ne mănâncă tot timpul Andreas și nu am avea efectiv timp. Ar trebui să angajăm pe cineva, bunicii nu sunt, în momentul de față, disponibili, ăsta ar fi un motiv administrativ”, ne-a dezvăluit Dinu Maxer, el preferând, momentan, să îi dedice fiului său tot timpul liber.

Dinu mizează pe diferența de vârstă între frați

O altă temere de-a artistului legată de sosirea celui de-al doilea bebeluș este legată de o iminentă gelozie din partea lui Andreas, în vârstă de 5 ani și jumătate. Dinu vrea ca fiul său să fie de ajutor atunci va veni un nou membru în familie. “Teoretic mai e o problemă legată de diferența de vârstă, în sensul că dacă analizăm așa, ceea ce mi s-a întâmplat mie și Deei, noi am fost la distanță de 4 ani jumate de frații noștri, iarăși nu este ok. Prefer să fie undeva la 7-8 ani distanță, fiindcă atunci copilul cel mare conștientizează. În primul rând nu o să fie gelos, pentru că își va da seama că e prea mic”, a adăugat el.

Și poate că explicațiile lui Dinu ar mai fi continuat, dacă nu ar fi intervenit Deea într-un mod diplomatic.

“S-ar putea ca eu să renunț la un moment dat la anticoncepționale și s-ar putea să mai dureze încă un an jumate până o să rămân însărcinată. Deci o să fie cum o să vrea Dumnezeu, noi să fim sănătoși, că suntem tineri și frumoși și o să mai facem cu siguranță un bebe, nu-i așa?”

Inițiativa ei l-a cam dezarmat, iar Dinu i-a răspuns afirmativ, subliniind că el și-ar dori ca următorul lor copil să fie fetiță.

FOTO: Gabriel Pătruț

Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ De ce nu au făcut sex Deea și Dinu Maxer în noaptea aniversării lor. Dezvăluiri intime

 
 

Urmărește-ne pe Google News