Vica Blochina își făcuse planul să petreacă Învierea Domnului în sânul familiei, fiind ferm convinsă că data sărbătorii catolice coincide cu cea ortodoxă.

“Am fost în Turcia la detox și m-a sunat fratele meu. Îi zic: ‹‹Hai că vin și eu acasă să facem Paștele împreună!›› Și el zice: ‹‹Adică poimâine?›› Nici nu am știut că e Paștele. Nu știu de ce am avut impresia că avem Paștele împreună cu ortodocșii”, a declarat, pentru Libertatea, Vica Blochina.

”Festin” cu sucuri verzi din iarbă

Așa că și-a continuat programul la clinică, având în ziua de Paște un meniu format din tot felul de sucuri verzi, din iarbă. A respectat postul, iar de spovedit nu s-a pus problema.

“Nu mănânc lactate, carne, deci pentru mine postul oricum e continuu. Nu mă spovedesc, pentru că nu am încredere în preoți. Îi spun lui Dumnezeu direct ce am de spus. Nu am avut Paște, am fost la detox și am stat pe sucuri 7 zile, am slăbit, m-am hidratat și m-am detoxifiat. Mă pregătesc pentru vară să am abdomenul plat!”, ne-a povestit ea la avanpremiera filmului “Nuntă á la grec 2”.

Pentru a avea un trup de zeiță, blonda face sport zilnic și este atentă la alimentație. “Luni am făcut un antrenament care a durat două ore, gen aerobic, cu greutăți, cu tot felul de sfori, apoi Zumba. Astăzi am făcut yoga. Mâine mă duc la sală și trag de fiare. Mănânc foarte multe salate, semințe, nuci. Nu mănânc paste, zahăr, carne, e greu să fii vedetă!”, a precizat ea.

FOTO: Vlad Chirea

Urmărește-ne pe Google News