Pe “nea Ion”, aşa cum este cunoscut în Pipera, îl găseşti mereu în magazinul portocaliu din faţa şcolii unde au studiat verii Becali. Deşi s-a pensionat acum 10 ani, profesorul îşi aminteşte de perioada când îl învăţa carte pe cel mai mediatizat personaj din fotbalul românesc. “Era un copil modest şi bunicel la carte. El s-a prostit în ultimul timp. Societatea l-a schimbat, pentru că i-a dat prea mare importanţă. Am citit în presă că se ducea la păscut cu oile. Prostii! Tatăl lui avea doi ciobani angajaţi la stână, care mergeau cu oile la munte. Gigi venea la şcoală! Nu a «reuşit» să strângă cinci absenţe într-un an. Nu-l lăsa tatăl lui să se ducă cu oile, pentru că pe machedoni îi interesează foarte mult educaţia copiilor”, spune fostul diriginte al latifundiarului din Pipera.
Soţia dirigintelui, Gabriela (72 de ani), a fost profesoara de educaţie fizică şi sport a verilor Becali, pe care i-a ajutat să se perfecţioneze la dansuri machedoneşti.
A fost într-o trupă de machedoni
“Dansatorii familiei Becali sunt Gigi şi Victor. Prin anii 70, când soţia mea a văzut câţi elevi machedoni are, s-a gândit să facă o trupă de dansuri machedonene. Gigi a fost selecţionat în această trupă, cu care a câştigat finala concursului Cântarea României”, a rememorat Ciobanu.

„Dacă nu învăţam, tata mă bătea rău”
În timpul şcolii, dintre toate materiile, patronului Stelei cel mai mult i-au plăcut matematica şi chimia: “Cel mai mult îmi plăcea matematica. Am luat şi doi de 10 într-o singură oră. M-a ascultat profesoru, mi-a dat 10 şi eu am zis să mă mai asculte o dată şi am mai luat unul. Chiar dacă nu-mi plăceau alte materii, învăţam de nevoie, pentru că mă bătea tata. Dacă luam 7, mă snopea!”. La rândul său, fostul diriginte al lui Gigi ne-a dezvăluit că şeful din Ghencea era fascinat de chimie: “Le făceam experimente cu substanţe, le amestecam şi obţineam culori vesele. Gigi mă urmărea mereu atent. Era ambiţios. Dacă lua un 6 sau un 7, îl bătea rău taică-su! ”.
Giovani era patiser
Nea Ion şi-l aminteşte pe Giovani, cel mai mare dintre verii Becali, ca fiind un bun afacerist încă din tinereţe. Profesorul spune că fostul agent FIFA a câştigat primii bani făcând afaceri în domeniul panificaţiei. Avea câteva patiserii, unde vindea pateuri cu brânză. “Dintre cei doi, Gigi era mai introvertit şi mai drăcos”, spune fostul diriginte.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Viva.ro

Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
El este cel mai bogat cerșetor din lume. A strâns o avere la care alții doar visează
FANATIK.RO
El este cel mai bogat cerșetor din lume. A strâns o avere la care alții doar visează
Surpriză! Mario Fresh este în Bali alături de o bombă sexy care nu este deloc străină de luminile reflectoarelor. Imaginile au ajuns imediat virale
Unica.ro
Surpriză! Mario Fresh este în Bali alături de o bombă sexy care nu este deloc străină de luminile reflectoarelor. Imaginile au ajuns imediat virale
"Mi-au apărut dintr-o dată în față, am fost orbit". O bătrână de 87 de ani a murit pe loc, după ce un şofer de 18 ani a intrat în plin în motocultorul în care se afla
Observatornews.ro
"Mi-au apărut dintr-o dată în față, am fost orbit". O bătrână de 87 de ani a murit pe loc, după ce un şofer de 18 ani a intrat în plin în motocultorul în care se afla
Horoscop 11 ianuarie 2025. Berbecii ar fi bine să evite complicațiile de orice fel, chiar și pe cele pe care le provocă pentru că le fac plăcere
HOROSCOP
Horoscop 11 ianuarie 2025. Berbecii ar fi bine să evite complicațiile de orice fel, chiar și pe cele pe care le provocă pentru că le fac plăcere

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI