Vara trecută, Claudia Iosif a recunoscut cu mâna pe inimă că încheie sezonul estival puțin „mai împănată” și asta pentru că este gurmandă. Pentru a nu se mai afla în aceeași situație, Dorian Popa a avut grijă din timp de iubita lui și toată iarna au lucrat împreună în sală.
„Asta sunt, mai împănată puțin. Nu pentru că fac 34 de ani sau am vreo dereglare hormonală, stres etc., ci pentru că am mâncat ca un purcel fără să fac sport. Concluzia este: dacă nu vrem să renunțăm la cartofi prăjiți, profiterol și cola, facem măcar sport. Asta pentru noi, gurmanzii”, spunea anul trecut Claudia.
Din fericire, ea a avut un mare ajutor cu Dorian, care nu s-a lăsat până nu a adus-o pe brunetă la silueta perfectă.
„Am scos biciu 3-4 luni și i-am repetat încontinuu că vine căldura. A întețit și ea antrenamentele. A intrat la dietă și a slăbit deja vreo patru kiliograme. Ce le recomand eu celor care fac sport și își doresc un fizic lucrat este să nu lase „motoarele” jos iarna. Este foarte important să fie constanți, ca să nu tragă din greu când vine vara. Când ieși din iarnă să fii ok și să mai muncești ca să fii impecabil”, ne-a declarat Dorian Popa.
Dorian Popa nu își petrece toată ziua în sala de antrenamente, ci este implicat în tot soiul de proiecte. Pe lângă concerte, este jurat și într-o emisiune-concurs pentru copii. Nu este singurul cântăreț care are și job în televiziune, însă este printre puținii care reușesc să-și păstreze proiectele. La polul opus se află Tavi Clonda, care nu a făcut prea mulți „purici” pe micul ecran. Citește AICI despre cei care i-au luat locul lui Tavi la Kanal D.
Dorian Popa și-a pus iubita la „muncă”
De cealaltă parte, Dorian Popa nu este nevoit să tragă tare pe ultima sută de metri, căci 365 de zile pe an este pregătit pentru proba „costumului de baie”, antrenându-se în mod constant pentru asta.
„Eu fac foarte multe antrenamente tot anul, dar într-adevăr, înainte de sezonul cald, țin un regim alimentar, o dietă, adică încerc să renunț foarte mult la carbohidrați. Eu nu mănânc pâine de vreo 5-6 ani, dar mai substitui cu cartofi, cu orez, cu paste, știi cum e. Când vine vara, încep să mănânc cât mai puțin din astea. În sensul că, și le recomand și celor de acasă să facă, iau cărnița, care este proteină, și avem nevoie și de o garnitură, dar încerc din garnitură să mănânc un sfert, îmi impun asta. Evit de la carne grăsimea: dacă e de pui, dau pielița la o parte”, ne-a mai spus cântărețul.
VIDEO: Cosmin Nistor
Citește și: Surpriză de proporții! Anca Pandrea a spus totul despre bărbatul care îi calcă pragul casei